: Creşterea numărului de milionari din China a încetinit puternic anul trecut

: Creşterea numărului de milionari din China a încetinit puternic anul trecut

Numărul chinezilor cu avere de cel puţin 1 milion de dolari a crescut anul trecut cu 3,6%, sau 100.000 de persoane, la 2,9 milioane de persoane, marcând o încetinire puternică faţă de anii anteriori, când avansul se situa la procentaje formate din două cifre, potrivit revistei chineze Hurun.

Avansul foarte lent al numărului bogaţilor sugerează că încetinirea creşterii PIB al Chinei a ajuns şi la vârful economiei, scrie CNBC.

În comparaţie, numărul milionarilor din SUA a crescut cu 640.000 anul trecut, la un total de 9,63 milioane, conform unui studiu separat al Spectrem Group. Spectrem defineşte milionarii ca persoane care deţin active pe care le pot investi cu valoare mai mare de 1 milion de dolari.

În China, numărul persoanelor cu avere de peste 16 milioane de dolari a urcat cu 4%, la 67.000, potrivit Hurun.

Din cei 100.000 de noi milionari, 30.000 sunt din Shanghai, 17.000 din Guangdong, iar 15.000 din Beijing.

Capitala Chinei a rămas oraşul cu cei mai mulţi milionari din ţară, cu 490.000, se arată în raport. .

 


populare
astăzi

1 Fotografia care i-a convins pe români că sunt urmașii dacilor. Acum un secol, un scoțian a surprins-o într-un sat uitat din munți

2 Capul Verde, paradisul exotic ascuns al turismului sexual. Băieții Western Union și secretele nevăzute

3 „Gata cu împușcăturile”. Mesajul lui Trump după întâlnirea cu Zelenski: „Granițele să se oprească acolo unde sunt”

4 Kim Kardashian a lansat un model de bikini, cu floci multicolori...

5 Cum ar putea ajunge avionul lui Putin în Budapesta: escortat de avioane turcești și sârbe, pe o rută de 5.000 de km