Aproximativ 100 de angajaţi ASF au depus cereri pentru plecare voluntară şi vor primi 12 salarii

Aproximativ 100 de angajaţi ASF au depus cereri pentru plecare voluntară şi vor primi 12 salarii

Aproximativ 100 de angajai ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) au depus cereri de încetare a contractului individual de muncă şi vor primi în două tranşe, compensaţii echivalente cu 12 salarii brute lunare, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul instituţiei.

Aproximativ 100 de angajaţi ASF au depus cereri pentru plecare voluntară şi vor primi 12 salarii (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Termenul de depunere a cererilor a expirat marţi, 19 august.

La finele lunii mai, potrivit ultimelor date comunicate de ASF, instituţia avea 597 de salariaţi, dintre care 161 de persoane ocupau funcţii de conducere (şefi departament, directori, directori adjuncţi, şefi serviciu).

Consiliul ASF a hotărât, la 30 iulie, aplicarea unui plan voluntar de disponibilizări. Decizia a avut la bază concluziile "Raportului privind analiza structurii organizaţionale a Autorităţii ASF", întocmit de PricewaterhouseCoopers Audit, precum şi analizele interne ale instituţiei.

Potrivit prevederilor acestui plan, încetarea contractelor individuale de muncă (CIM) va avea loc efectiv începând cu ultima zi lucrătoare a lunii august, conform unui calendar stabilit de autoritate, dar nu mai târziu de 30 septembrie.

Prevederile planului de încetare voluntară a raporturilor de muncă sunt menţionate şi în Contractul colectiv de muncă al salariaţilor ASF pentru perioada 2014 - 2015.

Salariaţii ASF ale căror contracte individuale de muncă urmează să înceteze până la 31 decembrie 2014 nu au putut depune cereri de încetare a CIM şi, implicit, nu vor beneficia de compensaţii.

Prima tranşă va reprezenta echivalentul a şase salarii brute lunare şi va fi achitată la data încetării CIM, respectiv ultima zi lucrătoare a acestei luni, 29 august, iar restul în termen de 45 de zile calendaristice de la încetarea contractului.

În cazul în care angajaţii ASF care au primit compensaţii vor fi reangajaţi în cadrul instituţiei sau într-o entitate succesoare, aceştia vor fi obligaţi să ramburseze integral compensaţia primită.

ASF a anunţat, la începutul lunii iunie, că numărul funcţiilor de conducere din cadrul instituţiei va fi redus cu 35%, de la 161 la 104, după introducerea noii organigrame a instituţiei, proces care nu va afecta numărul total de posturi sau de angajaţi.

ASF şi-a început activitatea la finele lunii aprilie 2013, prin comasarea atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Apar amănuntele! / Vipera a arvunit bătăuși pentru a o pedepsi pe presupusa amantă a soțului! Unul dintre interl…

2 PSD, hoțomanul României! / Încă o bombă explodează sub curul lui Tudorache!

3 Incredibilele dezvăluiri ale unui fost ofițer britanic despre OZN-uri

4 Mari porcării se mai întâmplă în țara asta! Securiștii sunt încă la butoane

5 Așa o fi?