Bonurile fiscale participante la Loterie trebuie depuse la Fisc; cumpărătorii pot refuza să plătească dacă nu primesc bon

Bonurile fiscale participante la Loteria Bonurilor Fiscale trebuie depuse direct la sediile administrațiilor financiare din întreaga țară, și nu online așa cum se menționa în varianta anterioară a Ordonanței de Guvern, iar cumpărătorii pot refuza să achite bunul achiziționat dacă agentul economic refuză să emită bon fiscal, potrivit Ordonanței privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobată miercuri de Guvern.

Bonul fiscal trebuie depus în original la orice unitate ANAF astfel că acestea nu se pot trimite prin Poștă și nu trebuie înregistrate la Loteria Română sau în vreo urnă specială, precizează Ministerul Finanțelor Publice într-un comunicat remis AGERPRES.

'Loteria bonurilor fiscale, așa cum a fost aprobată de către Guvern, nu necesită înregistrarea bonurilor pe niciun site, iar în cazul câștigătorilor, aceștia vor avea de făcut un singur drum la ANAF, în momentul depunerii originalului', se precizează în comunicatul citat.

Actul normativ aprobat miercuri prevede că, începând cu data de 1 martie, cumpărătorul poate să nu achite bunul dobândit dacă agentul economic refuză să emită bon fiscal, 'având în vedere că o tranzacție ne-fiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii'.

Pe de altă parte, Ordonanța adoptată miercuri extinde dreptul de participare la Loteria bonurilor fiscale pentru persoanele de toate vârstele, renunțându-se astfel la pragul minim de 18 ani. De asemenea, nu va mai exista restricție la un singur bon fiscal/extragere/persoană.

În cadrul Loteriei bonurilor fiscale se vor efectua extrageri a două valori, respectiv un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, și data emiterii bonului.

Conform MFP, prima extragere ocazională va avea loc pe data de 13 aprilie 2015 (a doua zi de Paște), fondul de premiere fiind de un milion de lei. Valoarea premiilor individuale se stabilește prin împărțirea fondului de premiere la numărul de bonuri fiscale revendicate în termen. În funcție de numărul de bonuri fiscale revendicate, valoarea premiilor unitare poate ajunge și la 1.000.000 de lei.

La extragerea din 13 aprilie, MFP estimează că vor participa bonurile fiscale emise începând cu prima parte a lunii februarie (încă nu se poate stabili exact data) și până pe 28 martie 2015 (inclusiv).

Extragerile lunare vor fi organizate în prima duminică după data de 15 a lunii, în timp ce extragerile ocazionale vor fi stabilite prin Ordin al ministrului Finanțelor Publice și publicate în Monitorul Oficial.

Participarea la Loteria bonurilor fiscale nu implică vreun cost. Pot fi înscrise la extragere bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum și cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA.

La Loteria bonurilor fiscale participă exclusiv bonurile fiscale din România. Premiile pot fi revendicate în 30 de zile calendaristice de la data câștigării. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ / Expert biolog de la Rutgers University subliniază că virusul ar putea să se fi scurs de la Institut…

2 VIDEO Priviți! Aceste specimene tocmai au intrat în țară! Ascultați ce spun!

3 VIDEO Primarul PSD al comunei tulcene Crişan a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant luând m…

4 VIDEO Imagini fără precedent pe timp de pace! Priviți imaginile cu căpitanul portavionului USS Theodore Roosev…

5 Profesorul Sarafoleanu / Marii noștri epidemiologi nu sunt puși unde trebuie. Aș vrea să-i văd în jurul președi…

recomandări

Te ia DNA: Gavrila Laurentiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Vezi cum piatra asta sare de 88 de ori peste apă