CFR Marfă anunţă disponibilizarea a 2.500 de angajaţi

CFR Marfă anunţă disponibilizarea a 2.500 de angajaţi

"CFR Marfă are în prezent un număr de 8.577 de angajaţi, iar salariaţii  disponibilizaţi din cadrul societăţii vor fi protejaţi de prevederile OUG nr.36/2013 (privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate) completată cu Legea nr. 258/2013“m se arată într-un comunicat transmis de companie.

 În funcţie de vechimea în muncă a salariaţilor, cei disponibilizaţi vor beneficia de 12- 24 salarii compensatorii, în valoare maxima 1.625 de lei/lună. Sumele vor fi alocate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, astfel: 13,475 milioane de lei pentru anul 2014, 32,34 milioane de lei pentru anul 2015 şi 18,865 milioane de lei pentru 2016.

 "Totodată, în conformitate cu Acordul încheiat între CFR Marfă şi organizaţiile sindicale, salariaţii disponibilizaţi în urma procesului de restructurare vor beneficia de 6 salarii brute echivalente clasei 10 de salarizare (respectiv 900 lei). Aceste salarii vor fi acordate indiferent dacă persoanele disponibilizate se vor angaja sau nu în perioada următoare“, se mai arată în comunicat.

 De asemenea, conform prevederilor OUG nr. 36/2013, în cazul în care  salariaţii disponibilizaţi se vor angaja în perioada acordării salariilor compensatorii, aceştia vor pierde ajutorul de şomaj in valoare de 547 de lei/lună.

 Procesul de restructurare are ca obiectiv pe termen scurt restabilirea echilibrului între volumul prestaţiei de transport şi numărul de angajaţi al societăţii, asigurând astfel premisele creşterii competitivităţii CFR Marfă pe o piaţă extrem de concurenţială. Precizăm faptul că activitatea CFR Marfă nu va fi afectată, clienţii nostri primesc pe această cale asigurări că activitatea societăţii se va desfăşura şi în continuare în condiţii normale.



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…