Comisia Europeană a adoptat Acordul de Parteneriat cu România. Ce prevede planul fondurilor europene alocate pentru 2014-2020

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, Acordul de Parteneriat cu România, document care stabileşte strategia de "utilizare optimă" a fondurilor europene alocate Bucureştiului în perioada 2014-2120, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles.

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, Acordul de Parteneriat cu România (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Acordul pregăteşte terenul pentru investirea a 23 de miliarde euro, sumă care reprezintă totalul finanţărilor în cadrul politicii de coeziune (în preţuri curente, incluzând finanţarea din cadrul Cooperării teritoriale europene şi alocările bugetare pentru Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor), precum şi a 8 miliarde euro pentru dezvoltare rurală şi 168 de milioane euro pentru sectorul pescuitului şi pentru cel maritim", informează Comisia Europeană.

Comisia consideră că investiţiile din fonduri europene vor atenua şomajul şi vor stimula competitivitatea şi creşterea economică prin sprijinul acordat inovării, formării profesionale şi învăţământului în oraşe şi în zonele rurale. De asemenea, investiţiile vor promova spiritul antreprenorial, vor combate excluziunea socială şi vor contribui la dezvoltarea unei economii ecologice, în care resursele sunt utilizate eficient, mai precizează CE.

"Astăzi (miercuri - n.r.) am adoptat un plan de investiţii strategic, vital, care aşază România pe calea creării de locuri de muncă şi a creşterii economice în următorii 10 ani. Acest Acord de Parteneriat reflectă determinarea comună a Comisiei Europene şi a României de a utiliza în modul cel mai eficient fondurile UE (...) Obiectivul major nu este viteza, ci calitatea",a declarat comisarul pentru Politică Regională, Johannes Hahn.

La rândul său, comisarul pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a afirmat că este important ca "beneficiile creşterii economice şi ale creării de locuri de muncă să fie vizibile nu doar în oraşe, ci şi în mediul rural, unde, în prezent, toate fondurile structurale şi de investiţii pot avea efecte mai mari prin intermediul unor instrumente îmbunătăţite".

Ministerul Fondurilor Europene a anunţat, marţi, că Executivul european a validat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu România.

"România are deja Acordul de Parteneriat 2014 -2020 validat de cei patru comisari, decizia Comisiei Europene de adoptare a acestui document urmând a fi publicată în zilele următoare", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, subliniind că această validare dovedeşte faptul că documentul trimis de România răspunde exigenţelor Comisiei.

Pe 7 iulie, Ministerul Fondurilor Europene a trimis oficial propunerea actualizată de Acord de Parteneriat 2014-2020 Comisiei Europene, după ce documentul fusese transmis în mod formal pe 31 martie.

Comisia Europeană a criticat prima versiune a Acordului de Parteneriat, pe care l-a catalogat drept "incoerent şi fără priorităţi clare".

"Sunt detalii/repetiţii extensive pentru anumite necesităţi în timp ce altele rămân slab dezvoltate. Necesităţile identificate descriu o gamă foarte largă de probleme fără să fie mereu demonstrată o viziune strategică globală asupra provocărilor de dezvoltare. Această lipsă a unei abordări strategice este valabilă şi pentru unele politici sectoriale, pentru care nu există strategii eficiente şi avizate. Provocărilor de dezvoltare economică nu li se poate răspunde fără o strategie coerentă de competitivitate, cuprinzând suportul public pentru operatorii economici, dar şi prin politici de cercetare şi inovare şi investiţii în capitalul uman", se arăta într-un document al CE obţinut de MEDIAFAX în iuna ianuarie.

Experţii avertizau că lecţiile învăţate în perioada 2007-2013 ar trebui mai bine valorificate.

Executivul european a avut obiecţii şi în ceea ce priveşte a doua versiune a Acordului de Parteneriat.

CE a trimis Guvernului român mai multe observaţii, atrăgând atenţia asupra lecţiilor neînvăţate, a alocărilor dezechilibrate şi neîndeplinirii unor condiţionalităţi ex-ante, precum nerespectarea legislaţiei UE în domeniul achiziţiilor publice.

Comisia a atras atenţia că România a propus, în Acordul de Parteneriat, un număr mare de priorităţi de finanţare din fonduri europene, abordare care "comportă riscul devierii de la o folosire a fondurilor orientată spre performanţă şi a reducerii eficienţei operaţiunilor în sectoarele, teritoriile şi grupurile sociale vizate".

"Alocarea bugetară propusă reflectă în continuare dezechilibre, fapt ce reprezintă o sursă de îngrijorare. Alocarea propusă pentru mediu în cadrul Fondului European pentru Dezvoltare Regională şi în cadrul Fondului de Coeziune a fost redusă şi mai mult comparativ cu propunerea iniţială, slăbind şi mai mult capacitatea României de implementare a infrastructurilor cerute de acquis. Alocarea trebuie justificată în mod adecvat, potrivit cu importanţa provocărilor avute în vedere, nevoilor de finanţare respective şi aferentei posibile finanţări complementare", atenţionează oficialii CE, în documentul transmis autorităţilor române şi obţinut de MEDIAFAX în luna iunie.

În perioada de programare 2014 – 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Surse din Poliție: Șefii se tem că au fost înregistrați de clan în biserică / Percheziții cu cântec

2 Țiitoare de lider PNL angajată la stat

3 Cică ele ar adevăratul motiv al intrării lui Băse în cursa pentru Primăria Capitalei

4 Prima bombă de campanie! Șarlatania din trecutul deputatului USR Stelian Ion: handicap inventat pentru locuinț…

5 Întâlniri de taină în biserică între şefii Poliţiei şi membri ai clanului Duduianu, în miez de noapte