Directorul general al Poștei Române, ales președinte al Consiliului de Administrație al CFR Călători

Directorul general al Poștei Române, ales președinte al Consiliului de Administrație al CFR Călători

Directorul General al Poștei Române, Alexandru Petrescu, a fost ales în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al CFR Călători. Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), decizia vine în contextul în care Alexandru Petrescu deține, începând din august 2013, calitatea de membru în același for administrativ, numit în urma unui proces de recrutare organizat de PricewaterhouseCoopers, în acord cu OUG 109/2011.

Alegerea în funcția de președinte a fost făcută în conformitate cu prevederile aceluiași act normativ — OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice — cu Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 7, din 5 martie 2015, și cu prevederile Actului constitutiv al CFR Călători. Anterior numirii lui Alexandru Petrescu, funcția de președinte al CA al CFR Călători a fost deținută de fostul consilier prezidențial Alexandra Gătej.

'Cei aproape doi ani de monitorizare a activității companiei naționale de transport de călători mă ajută să prioritizez măsurile esențiale pentru crearea premiselor de sustenabilitate economică. Ținta mea și a colegilor mei din CA este menținerea în marja de profit a CFR Călători, în perspectiva unei capitalizări de anvergură, inclusiv a unei eventuale listări de succes a acestei companii pe piața de capital. Experiența de până acum la Poșta Română mi-a dovedit că o companie de stat poate deveni eficientă', a declarat Alexandru Petrescu.

Cu o experiență în management de peste 13 ani, Petrescu are la bază specializări în servicii financiar-bancare și de investiții. La Poșta Română lucrează începând din martie 2012, mai întâi ca președinte al Comisiei de Privatizare, iar mai apoi ca director executiv.

În luna iunie a anului trecut, Alexandru Petrescu a fost numit director general al Poștei Române.

În 2014, operatorul național de servicii poștale a trecut pe profit, după cinci ani de pierderi. Poșta Română se află în proces de negociere cu ofertantul belgian bpost, înaintea depunerii unei oferte angajante care să ducă la o eventuală privatizare a companiei.

CFR Călători este operatorul național feroviar de pasageri, furnizând servicii de transport cu un puternic angajament social, în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetățeni. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale