FMI: Grecia nu se mai află în incapacitate de plată

FMI: Grecia nu se mai află în incapacitate de plată

Grecia a achitat luni Fondului Monetar Internațional o serie de arierate în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) și nu se mai află în incapacitate de plată, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, transmit Deutsche Welle și Reuters.

'Prin urmare, Grecia nu mai are datorii restante către FMI', a explicat Gerry Rice. Acesta a adăugat: 'Așa cum s-a anunțat, FMI este gata să continue să asiste Grecia în eforturile de redresare a economie și de revenire a stabilității financiare'.

Luni, Grecia a plătit luni 4,2 miliarde de euro, reprezentând principalul și dobânzile dintr-un împrumut acordat anterior de BCE, și a rambursat un credit de 500 milioane de euro către Banca Centrală a Greciei.

Reprezentanții creditorilor internaționali (UE, BCE și FMI) și ai fondului de salvare al zonei euro (ESM) se vor afla în curând la Atena, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al executivului european, Margaritis Schinas.

Săptămâna trecută, Grecia a obținut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM), bani suficienți pentru a asigura finanțarea Greciei până la finalizarea negocierilor cu creditorii internaționali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel după 2010. Negocierile, a cărui valoare este estimată la 86 de miliarde de euro, ar urma să dureze mai multe săptămâni. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…