Isărescu: Reducerea cheltuielilor bugetare afectează creșterea economică pe termen scurt; pe termen lung efectul poate fi pozitiv

Isărescu: Reducerea cheltuielilor bugetare afectează creșterea economică pe termen scurt; pe termen lung efectul poate fi pozitiv

Reducerea cheltuielilor bugetare are un efect negativ asupra creșterii economice pe termen scurt, însă, pe termen lung, o disciplină fiscală și bugetară serioasă eliberează fonduri enorme, a declarat marți guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, referindu-se la faptul că bugetul de stat este pe excedent la 10 luni.

"Pentru 2015, deocamdată nu avem bugetul și mi se pare important să vedem cum încheiem acest an. Până acum există o situație de poziție fiscală extrem de strânsă. Adică până în luna octombrie nu avem aproape deloc deficit bugetar. (...) O execuție bugetară mai strânsă, pe inflație, este mană cerească. Mai ales că noi ne așteptam, fiind an electoral, să fie invers, ca în orice an electoral. Din punct de vedere al creșterii economice, nu este acest impact", a explicat guvernatorul BNR.

În opinia sa, pe termen scurt, cheltuieli guvernamentale mai mici, înseamnă creștere economică redusă, însă, pe termen lung ar putea avea efect benefic. "Dacă este vorba de mai multă disciplină în cheltuirea banului public, pe termen scurt nu înseamnă creștere economică rapidă, înseamnă eliberări de fonduri mari care erau risipite în diverse forme: proiecte nerealiste, corupție. Este un lucru pozitiv. Pe termen scurt influențează creșterea economică. Pe termen lung, însă, o disciplină fiscală și bugetară serioasă eliberează fonduri enorme", a subliniat Isărescu.

Referitor la raportul Comisiei Europene din care reiese faptul că deficitul bugetar al României va ajunge la 2,8% , în lipsa unor majorări de taxe sau reduceri de cheltuieli, guvernatorul BNR a spus că, având în vedere excedentul bugetar înregistrat la 10 luni, este posibil ca o parte din cheltuielile din acest an să fie reprogramate pentru anul viitor.

"S-ar putea, datorită performanței mult mai bune pe care o avem în plan fiscal până în luna octombrie, să se regândească și o parte din cheltuielile care erau programate pentru la anul. Și atunci...s-ar putea ca anul viitor să nu fie nevoie (de majorări de taxe — n.r.)într-un scenariu pozitiv", a subliniat oficialul BNR.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…