Italia va include începând din acest an prostituţia şi vânzările de droguri în calcularea PIB

Italia va include începând din acest an prostituţia şi vânzările de droguri în calcularea PIB

Italia va include începând din acest an prostituţia şi vânzările ilegale de droguri în calcularea Produsului Intern Brut (PIB), conform normelor Uniunii Europene, a anunţat biroul naţional de statistică.

Italia va include începând din acest an prostituţia şi vânzările de droguri în calcularea PIB (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Decizia ar ajuta în sfârşit Italia să înregistreze o creştere a PIB, după mulţi ani de stagnare economică, şi ar sprijini eforturile premierului Matteo Renzi de atingere a ţintelor de deficit bugetar, citat de Bloomberg .

Drogurile, prostituţia şi contrabanda vor fi prezente în PIB pentru anul 2014, iar cifrele pentru anii următori vor fi ajustate astfel încât să reflecte schimbarea metodologiei, a informat biroul de statistică. Schimbarea este introdusă pentru a respecta regulile Uniunii Europene.

Noua metodologie va include în PIB şi activităţile de cercetare şi dezvoltare, care până în prezent erau excluse, fiind catalogate drept costuri intermediare.

Premierul Renzi vrea să reducă în acest an deficitul bugetar al Italiei la 2,6% din PIB, iar obiectivul va fi mai uşor de atins dacă PIB va fi majorat prin includerea unor segmente ale economiei subterane, neluate anterior în calcul.

După patru perioade de recesiune în ultimii 13 ani, economia Italiei a ajuns la 1.560 miliarde de euro (2.130 miliarde de dolari) anul trecut, cu 2% sub nivelul înregistrat în 2001, după ajustarea pentru inflaţie.

"Chiar dacă impactul este greu de calculat, este clar că va avea un efect pozitiv asupra PIB. Astfel că Renzi va avea în acest an o marjă mai mare pentru cheltuieli", a declarat Giuseppe Di Taranto, economist şi profesor de istoria finanţelor la Universitatea Luiss din Roma.

Un purtător de cuvânt al Mnisterului de Finanţe a refuzat să comenteze asupra noului sistem.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...