Lucrările la autostrada Pitești-Sibiu ar putea demara cel târziu în 2017, estimează ministrul Transporturilor

Lucrările la autostrada Pitești-Sibiu ar putea demara cel târziu în 2017, estimează ministrul Transporturilor

Lucrările la autostrada Pitești-Sibiu ar putea demara într-un an și jumătate, doi ani, dar asta depinde de cât de rapid vor merge studiile de fezabilitate sau de câte contestații vor fi depuse, a declarat, marți, Ioan Rus, ministrul Transporturilor, la finalul audierilor din comisiile de specialitate pe tema bugetului Ministerului Transporturilor /MT/.

'Pentru anul 2015, avem câteva obiective. Pe partea de feroviar avem niște dopuri în investițiile pe care le derulăm în acest moment și vorbesc de Gura Sada — Simeria, de Sighișoara-Brașov-Predeal, unde pe culoarul IV Paneuropean avem obligația de a finaliza acest traseu cât mai repede cu putință. Sunt investiții pentru anul viitor în jur de un miliard. Pe urmă avem un dop rutier mare care se numește Pitești-Sibiu sau Brașov-Comarnic. Pentru Pitești-Sibiu pe culoarul IV Paneuropean suntem în acest moment cu studiul de fezabilitate în piață, iar în ianuarie sper să avem un câștigător și să demarăm de-adevăratelea preocuparea consacrată acestei lucrări. Pe Sibiu-Pitești, lucrările nu au cum să înceapă în 2015 pentru că acel an va fi consacrat studiilor de fezabilitate pentru că este nevoie de studii geo, de foraje, zone neaccesibile', a spus Rus.

Oficialul a menționat, totodată, că lucrările la autostrada Pitești-Sibiu ar putea demara cel târziu în anul 2017, dar acest lucru depinde foarte mult de finalizare studiilor de fezabilitate și de numărul contestațiilor.

'Primul kilometru de autostradă între Pitești și Sibiu nu cred că îl apuc ca ministru, decât dacă mă puneți ministru pe următoarele cicluri parlamentare. Cred că într-un an și jumătate, doi ani se pot demara lucrările, iar asta depinde cât de rapid vor merge studiile de fezabilitate și de câte contestații vor exista la licitația de proiectare, la licitația de execuție. Sunt chestiuni administrative pe care, în acest moment, nu le pot spune', a punctat ministrul Transporturilor.

Comisiile reunite pentru Transporturi și Infrastructură (Camera Deputaților), respectiv pentru Transporturi și Energie (Senat) au aprobat, marți, bugetul pentru anul 2015 al Ministerului Transporturilor /MT/.

La proiectul de buget al MT au fost înregistrate 42 de amendamente, fiind adoptate cinci dintre acestea.

Din totalul membrilor celor două comisii, 16 au votat în favoarea bugetului MT pentru anul 2015 și patru au fost împotrivă. Nu s-a înregistrat nicio abținere.

Conform proiectului de buget, Ministerul Transporturilor va avea, în 2015, un buget în creștere cu 9,11% față de anul anterior, în cuantum de 8,661 miliarde lei, din care cheltuielile curente vor însuma 8,505 miliarde lei (+15,85%), iar subvențiile sunt în cuantum de 1,695 miliarde lei (-16,69%).

Transferurile între unități ale administrației publice vor fi, anul viitor, de 886,73 milioane lei, în scădere cu 3,54% față de anul 2014, în timp ce la capitolul Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile /FEN/ postaderare suma alocată va fi de 5,25 miliarde lei, mai mult cu 60% în comparație cu execuția bugetară din acest an.

De asemenea, pentru Bunuri și servicii este prevăzută suma de 7,307 milioane lei, iar pentru cheltuielile de personal suma alocată va fi de 26,8 milioane lei, în scădere cu 5,77% comparativ cu alocarea din 2014.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…