Ponta promite din nou industriei reducerea costurilor la gaze şi curent

Ponta promite din nou industriei reducerea costurilor la gaze şi curent

Premierul Victor Ponta a anunţat ieri în Parlament măsurile prin care doreşte scăderea costurilor la electricitate şi gaze pentru industrie.

Între acestea se regăseşte eliminarea taxei de cogenerare pentru exporturile de electricitate, reducerea cotei de energie verde pe care România trebuie să o producă, plus o potenţială reducere c u 85% a cotei de certificate verzi pe care industria trebuie să le cumpere.

Pe partea de gaze naturale, primul ministru a anunţat că preţul de referinţă pentru consumatorii industriali de pe piaţa liberă va fi cel de la 1 ianuarie 2014, în vreme ce pentru populaţie va exista o scumpire cu 2%, aşa cum a fost agreat cu organismele internaţionale.

„Guvernul va pune, miercuri, în discuţie eliminarea taxei de cogenerare pe exporturile de energie , în acest fel fiind încurajate exporturile de energie ale României pe piaţa regională. Pe 8 aprilie, Comisia Europeană va publica regulamentul şi ghidul prin care fiecare ţară membră va putea să asigure o schemă de reducere cu 85% pentru consumatorii industriali a cheltuielilor cu energia regenerabilă. La gaze, de la 1 aprilie, preţul pentru consumatorii casnici, în baza calendarului negociat de fostul guvern şi aplicat de noi, va creşte cu 2%, în schimb pentru toţi cei aflaţi pe piaţa liberă preţul de referinţă va fi cel de la 1 ianuarie 2014“, a spus Victor Ponta.

România a îndeplinit deja cota pentru 2020

Cota de energie regenerabilă va fi menţinută la 11% în acest an, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, faţă de 15%, cât era programat iniţial. Acest lucru are loc deoarece Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunţat că România îndeplineşte deja de la 1 ianuarie 2014 ţinta de energie verde de 24%, stabilită de Comisia Europeană pentru anul 2020.

Taxa de cogenerare este încasată de companiile care produc simultan energie electrică şi termică şi este plătită de orice consumator. Aceasta are o pondere de 3% în facturi. De asemenea, scutirea de achiziţie a 85% din certificatele verzi de către consumatorii industriali a mai fost anunţată anterior.

În privinţa gazelor, faptul că data de 1 ianuarie va fi luată ca dată de referinţă pentru consumatorii industriali care acţionează pe piaţa liberă nu înseamnă că micile firme nu vor plăti mai mult pentru gaz. Potrivit calendarului de dereglementare, pentru sectorul industrial reglementat este vizată o majorare cu 5% a preţului de la 1 aprilie.


Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...