Președintele FNGAL, Alexandru Potor, va fi numit în funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii

Alexandru Potor, cel care deține în prezent președinția Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală (FNGAL), va fi numit secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul de resort, Achim Irimescu.

"Alexandru Potor va fi numit, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare, secretar de stat în locul lui George Turtoi. El va fi responsabil de activitatea celor două agenții de plăți din sector, respectiv Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)", a spus Irimescu.

Potrivit sursei citate, MADR va rămâne în schemă cu doar trei secretari de stat, Simona Man și Daniel Botănoiu păstrându-și deocamdată posturile de secretari de stat pe care le ocupă în minister.

"Simona Man va prelua atribuțiile lui Ioan Uțiu, cel care a ocupat un al patrulea post de secretar de stat în MADR, loc pe care nu îl voi mai completa, deoarece Ministerul Agriculturii a avut întotdeauna doar trei posturi de secretari de stat. Daniel Botănoiu își va păstra, deocamdată, funcția cu atribuțiile pe care le are deja în minister", a adăugat șeful MADR.

Secretarii de stat de la Ministerul Agriculturii Ioan Uțiu și George Turtoi au demisionat după numirea lui Achim Irimescu în fruntea ministerului, deciziile în acest sens fiind publicate recent în Monitorul Oficial.

Achim Irimescu a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Agriculturii de la predecesorul său, Daniel Constantin, după ce, marți, Guvernul Cioloș a fost validat de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, iar membrii Cabinetului au depus jurământul de învestitură în prezența președintelui Klaus Iohannis. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

3 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

4 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

5 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3