ȘTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 10 DECEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 10 DECEMBRIE

Banca Transilvania a achiziționat 100% din acțiunile Volksbank România de la Osterreichische Volksbanken AG, Groupe BPCE, DZ BANK AG și WGZ BANK AG, și țintește locul doi pe piața bancară din România, a anunțat miercuri președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă.

* România are un fond de rezervă (fond tampon / buffer — n.r.) de 9,25 miliarde de euro, care îi permite statului, într-o situație ipotetică de criză economică severă, să își acopere pe o perioadă de 6-7 luni toate obligațiile financiare, fără să se împrumute, potrivit ministrului delegat pentru Buget, Darius Vâlcov.

* Poșta Română ar putea avea, de la începutul anului 2015, o secțiune dedicată serviciilor financiare, la momentul actual fiind analizate două oferte depuse din partea unor bănci comerciale, a declarat, miercuri, într-o conferință de specialitate, Alexandru Petrescu, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română /CNPR/.

* România a înregistrat, în luna octombrie 2014, un spor natural negativ de 4.166 persoane, spre deosebire de luna septembrie când sporul natural a fost pozitiv (95 persoane), arată datele provizorii ale Institutului Național de Statistică /INS/, remise miercuri AGERPRES.

* Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, Florin Jianu, a anunțat miercuri că reducerea TVA la 9% în turism va fi aplicată de la 1 ianuarie 2015 doar la pachetele all-inclusive vândute integral, respectiv cazare, masă și servicii.

* Ministerul pentru Societatea Informațională /MSI/ va avea o rată de absorbție de fondurilor europene de 95% la sfârșitul anului 2015, iar sectorul IT&C va reprezenta investiții directe în economie de un miliard de euro în perioada 2014-2020, a declarat, miercuri, într-o conferință de specialitate, Răzvan Cotovelea, ministrul pentru Societatea Informațională.

* Administrația Națională de Meteorologie a publicat, miercuri, o informare meteorologică de precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului valabilă în întreaga țară până joi dimineață.

* Exporturile României au atins nivelul de 44 miliarde euro în primele zece luni din acest an, în creștere cu 6,8% la valori exprimate în euro comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar importurile au înregistrat 48,9 miliarde de euro, cu 6,2% mai mari comparativ cu perioada ianuarie — octombrie din 2013.

* Zona euro trebuie să reducă protecția acordată angajaților cu program permanent și să stopeze creșterea salariilor minime, se arată într-un raport publicat de Fondul Monetar Internațional, transmite 'Wall Street Journal' (WSJ).

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...