ȘTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 19 DECEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 19 DECEMBRIE

Agricultura a fost și în anul 2014 unul dintre sectoarele cheie ale economiei naționale, care a adus nu numai producții record ci și încasări din exporturi de aproape 4 miliarde de euro doar în primele nouă luni din an, iar aceste cifre creează premise optimiste pentru un al doilea an în care România va închide pe excedent balanța comercială cu produse agroalimentare. Dacă agricultorii din sectorul vegetal s-au putut lăuda cu recolte bogate și cu randamente ușor îmbunătățite față de 2013, fermierii au avut de 'pătimit' în urma apariției 'bolii limbii albastre', într-un an în care a fost stopat declinul din sectorul de bovine. Suspendarea exporturilor de animale vii în zona Orientului Mijlociu, în țări cu tradiție pentru ovinele și bovinele românești, le-au adus crescătorilor de animale pagube de peste 200 de milioane de euro. (Retrospectivă)

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

* Reducerea taxei pe construcțiile speciale, de la 1,5% la 1%, începând cu anul 2015, a fost aprobată, vineri, de plenul Camerei Deputaților, care este cameră decizională pe proiectul de lege care modifică în acest sens Codul Fiscal. Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, măsura de reducere a cotei de impozitare, de la 1,5% la 1%, vizează corelarea cu indicatorii de profitabilitate și influențarea pozitivă a competitivității companiilor românești în regiune.

* Numărul înmatriculărilor de mașini noi exclusiviste a fost, în primele 11 luni din 2014, de 494 exemplare, printre mărcile preferate ale românilor fiind consemnate Ferrari, Lamborghini, Maserati și SsangYong, arată datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, consultate de AGERPRES. În intervalul ianuarie — noiembrie, din totalul autovehiculelor noi, încadrate la mărci rare, 204 exemplare au fost Jeep, în creștere cu 37,84% față de aceeași perioadă din 2013, când erau înregistrate 148 de unități.

* Aproximativ 75% dintre cumpărătorii care și-au cumpărat apartamente noi în zona de nord a Capitalei au ales apartamente mari, cu mai mult de trei camere, la prețuri ce pornesc de la 180.000 de euro, conform unui studiu remis AGERPRES. Cei mai mulți (40%) dintre cumpărătorii de apartamente de lux au optat pentru trei camere, conform studiului realizat de Nordis, iar 35% au ales patru sau cinci camere.

* Rata șomajului a ajuns, în România, la 6,5%, în trimestrul III din acest an, în scădere cu 0,2% față de trimestrul anterior, arată datele Institutului Național de Statistică /INS/, publicate vineri. Potrivit statisticii, în intervalul iulie-septembrie 2014, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 62,6% (+1,4 puncte procentuale față de trimestrul anterior), în timp ce rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 67,2%, la o distanță de 2,8 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. De asemenea, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) s-a situat la 25%.

* Revoluționarii își vor primi indemnizațiile și în 2015 și în 2016, în Ordonanța de Urgență a Guvernului privind sistarea plății indemnizațiilor pentru revoluționari până în 2017 apărând o greșeală, a precizat, vineri, ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, prin intermediul unui comunicat de presă. Ministrul Finanțelor a precizat că este vorba despre articolul 39 din OUG nr. 83/2014, care face trimitere la articolul 18 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011 privind sistarea plății indemnizațiilor pentru revoluționari până în 2017.

* Strategia de relații externe a Camerei de Comerț bucureștene a vizat promovarea oportunităților de afaceri oferite de România în statele din regiunea Golfului Persic și Orientul Mijlociu, precum și atragerea în țara noastră a unor investitori din zonele amintite,potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), remis, vineri, AGERPRES.

* Companiile aeriene din întreaga lume au transportat 3,2 miliarde de pasageri în 2014, în creștere cu aproximativ 5% comparativ cu 2013, a anunțat, joi, Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI), transmite AFP. Transportatorii aerieni au efectuat un număr record de 33 milioane zboruri în 2014, cu aproximativ un milion mai mult decât anul trecut, a adăugat OACI, într-un comunicat.

* Autoritățile chineze au revizuit în sus estimările privind mărimea economiei în 2013, dar au subliniat că aceasta nu va avea niciun efect asupra creșterii economice din acest an, pe fondul estimărilor că Beijingul ar putea să lanseze noi stimulente pentru a susține o economie care încetinește, transmite Reuters. Biroul Național de Statistică din China a anunțat, vineri, că, în 2013, Produsul Intern Brut a fost mai mare cu 3,4%, până la 58.800 miliarde de yuani (9.500 de miliarde de dolari), decât a anunțat anterior.

* Piața ofertelor publice inițiale a înregistrat o creștere explozivă în acest an, pe măsură ce companiile au încercat să profite de creșterea piețelor bursiere și de apetitul mare al investitorilor transmite CNBC. Potrivit unor cifre preliminare calculate de firma Dealogic, volumul IPO-urilor din acest an a crescut cu 49% în ritm anual, până la 257,7 miliarde de dolari, cea mai ridicată cifră e după 2010.

* Turismul internațional urmează să stabilească un nou record în 2014, Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) estimând joi că peste 1,1 miliarde turiști internaționali vor călători la nivel mondial într-un singur an, informează un comunicat de presă. Potrivit ultimului barometru privind turismul mondial, în primele zece luni ale acestui an numărul turiștilor internaționali a ajuns la 978 milioane, cu 45 de milioane mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

* Constructorul auto japonez Nissan și partenerul francez Renault au decis că nu vor mai accepta comenzi pentru unele modele în Rusia, fiind posibil chiar să majoreze prețul la altele, în cazul în care căderea rublei continuă, a declarat, vineri, directorul alianței Renault-Nissan, Carlos Ghosn, transmite Reuters. Rubla rusească s-a depreciat cu aproximativ 50% în raport cu dolarul în cursul acestui an, ceea ce pune presiuni asupra constructorilor auto să majoreze prețurile și să facă față unei scăderi a cererii.

* Banca de Import-Export a Chinei a anunțat alocarea unui miliard de dolari pentru investiții în Europa Centrală și de Est, datorită succesului înregistrat de tranșa de 500 de milioane de dolari alocată proiectelor din regiune la începutul acestui an, se arată într-un comunicat al instituției transmis, vineri, AGERPRES.

* Banca Central Europeană (BCE) a anunțat vineri că la finele lunii februarie 2015 va dezvălui noua bancnotă de 20 euro din seria 'Europa', după ce a pus deja în circulație bancnote de 5 și 10 euro, informează un comunicat de presă. Noua bancnotă, care va fi prezentată în mod oficial în data de 24 februarie 2015, va include elemente de siguranță optimizate, precizează BCE, în comunicatul său de presă.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”