ȘTIRILE SERII - ECONOMIC - 31 octombrie

ȘTIRILE SERII - ECONOMIC - 31 octombrie

Un număr de 18.000 de copii îngrijiți în instituții de stat vor beneficia, de la 1 decembrie 2014, de dublarea alocației zilnice pentru hrană, de la 8,3 lei la 16,6 lei, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb.

* Complexul Energetic Hunedoara va prelua de la Compania Națională a Huilei o datorie a acesteia de 10,8 milioane de lei către bugetul de stat, potrivit unei Ordonanțe de Urgență, publicată în Monitorul Oficial.

* Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, va ajunge în cursul zilei de vineri la Turnu Severin, unde câteva sute de angajați ai Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN) au declanșat încă de dimineață un protest spontan.

* Dosarele privind subvențiile celor 1.027.000 de fermieri au fost aprobate, iar 90% din plăți au fost operate, a declarat vineri vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prezent la conferința Romanian Organic Forum desfășurată în cadrul târgului Indagra 2014.

* Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a atribuit, prin licitație deschisă, mai multe contracte pentru achiziția de utilaje pentru deszăpezire în valoare totală de 118,23 milioane de lei fără TVA. Potrivit unui anunț de atribuire postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice /SEAP/, compania italiană Fresia a câștigat mai multe contracte în valoare totală de 110,36 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziția de autofreze de curățat zăpada și vehicule echipate pentru intervenții speciale pe timp de iarnă.

* Aproximativ 10% dintre turiștii cazați în pensiunile și hotelurile românești pleacă acasă cu diferite obiecte din unitățile de cazare, printre care prosoape, tacâmuri sau telecomenzi, conform unui studiu realizat în luna octombrie de o platformă online de rezervări hoteliere, remis vineri AGERPRES.

* România este în căutarea unui brand de țară, iar cel mai bun pe care îl putem avea este în această zonă, a produselor bio, care s-a dezvoltat din punct de vedere al calității și al marketingului, a declarat, vineri, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la conferința Romanian Organic Forum desfășurată în cadrul târgului Indagra 2014.

* Sectorul bio poate să fie vedeta domeniilor agriculturii pentru că își poate multiplica în pași biometrici exporturile, de la cele 100 de milioane de euro, cât înregistrează în prezent, a declarat, vineri, Mihai Ionescu, copreședintele Consiliului de Export al României și secretar general al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR).

* Moody's a revizuit în scădere, de la "Ba3" la "B2", ratingul de credit al grupului austriac Volksbanken (VBAG), în urma rezultatelor testelor de stres, și l-a plasat sub revizuire, cu implicații negative, informează, vineri, agenția de evaluare financiară. 

* Banca centrală a Rusiei a decis vineri să majoreze dobânda de politică monetară cu 150 de puncte de bază, de la 8% până la 9,5%, în condițiile în care în ultima perioadă rubla a atins noi minime istorice în raport cu euro și cu dolarul, pe fondul scăderii prețului petrolului și al sancțiunilor economice occidentale, transmite Reuters.

* Operatorii rețelelor de gazoducte din Polonia, Lituania, Cehia și Slovacia ar putea obține o finanțare de până la 312 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru a construi conducte care să facă legătura între rețelele lor, a anunțat vineri firma poloneză de stat Gaz-System, transmite Reuters. Fondurile europene ar urma să vină de la Mecanismul de conectare a Europei, un plan de investiții adoptat de Comisia Europeană pentru a finanța proiecte care vor elimina verigile lipsă din rețelele de transport, energetice și digitale ale Europei. Suma de 312 milioane de euro ar urma să fie distribuită între compania Gaz-System și partenerii săi de afaceri.

* Cel mai mare grup bancar britanic, Royal Bank of Scotland Group Plc (RBS), a revenit pe profit în trimestrul trei din 2014, chiar dacă a pus deoparte 400 de milioane de lire sterline (639 milioane de dolari) pentru litigii legate de manipularea dobânzilor pe piața interbancară, transmit Bloomberg și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2014, RBS a înregistrat un profit de 896 de milioane de lire sterline, după pierderi de 828 de milioane de lire sterline în trimestrul trei din 2013. Este primul profit din ultimii trei ani înregistrat în trimestrul trei și a depășit estimările analiștilor, care se așteptau la 582 milioane de lire sterline.

* Producătorul german de subansamble auto Schlemmer intenționează să-și dubleze cifra anuală de afaceri în România prin construcția unei noi hale de producție la fabrica sa din Satu Mare, unde se produc sisteme de protecție a cablurilor pentru industria auto, transmite site-ul europeanplasticsnews.com . Luna aceasta, firma germană a început construcția unității, iar capacitatea de producție a fabricii și portofoliul de produse vor fi extinse până în martie 2015.

* Daimler a anunțat, vineri, achiziționarea a 25% din acțiunile producătorului italian de motociclete MV Agusta, ca parte a unui acord de cooperare pe termen lung prin care grupul german are acces la motoarele MV Agusta, transmite Reuters. Daimler nu a dat publicității valoarea tranzacției, estimată la 30 milioane de euro (38,6 milioane de dolari). Anunțul vine după ce în 2012 grupul italian Investindustrial a vândut producătorul italian de motociclete Ducati companiei Audi, divizie a firmei auto germane Volkswagen, pentru 860 milioane de euro.

* Șeful Intesa Sanpaolo, Carlo Messina, a exclus vineri ideea unei fuziuni cu Banca Monte dei Paschi di Siena, cea mai veche bancă din lume, și a negat informațiile conform cărora a fost contactat de Banca Centrală a Italiei pentru a sprijini creditorul care nu a trecut testele de stres, transmit ANSA și Reuters.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...