Stolojan, despre creditele în franci elvețieni: Discursul ministrului Finanțelor, de o aroganță incredibilă

Europarlamentarul PNL Theodor Stolojan afirmă că discursul ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, despre românii cu credite în franci elvețieni "a fost de o aroganță incredibilă" și susține că soluția poate fi individuală, dacă băncile vor crea o relaxare pentru debitori, sau colectivă, în caz contrar.

"Soluția nu poate fi decât individuală, cu o singură condiție, însă: ca băncile să înțeleagă că trebuie să creeze realmente o relaxare pentru debitori, care nu înseamnă prelungirea în timp a ratelor, cu aceeași dobândă. Băncile trebuie să accepte că au o responsabilitate în ceea ce s-a întâmplat în România și prin urmare, cu ocazia discutării individuale a fiecărui contract să reducă dobânda, să găsească alte forme în care și banca să suporte o parte din influențele astea negative. (...) Băncile trebuie să înțeleagă, pentru că au o mare responsabilitate, în momentul în care au acceptat să îndemne persoane neinformate financiar, fără educație financiară, să le îndemne să ia credite în franci elvețieni. Dacă băncile nu vor înțelege acest lucru, atunci trebuie găsită și o soluție colectivă, pe cale legală, așa cum s-a întâmplat și în alte țări", a spus, luni, Stolojan la RFI.

El a subliniat că în situația în care băncile nu relaxează condițiile, Guvernul și BNR trebuie să găsească o soluție colectivă.

"În măsura în care băncile comerciale nu înțeleg că discuțiile individuale pe fiecare credit trebuie să fie realmente și asumarea de către fiecare bancă a unei părți din această influență negativă formidabilă pentru orice debitor care a luat credite în franci elvețieni, atunci Guvernul și Banca Națională trebuie să ajungă și la o soluție colectivă, așa cum s-au întâmplat în alte țări. Să ne amintim de exemplu că Austria a interzis la un moment dat creditele în franci elvețieni, Ungaria a luat alt gen de măsuri. Deci trebuie găsită o soluție colectivă, dacă băncile comerciale din România nu înțeleg că trebuie să-și asume o parte din această pierdere, mai ales că toate analizele arată că sistemul bancar din România are o capacitate neobișnuită de a suporta pierderi, prin fel de fel de comisioane, prin dobânzi mult mai mari decât ar fi necesar", a afirmat fostul prim-ministru.

Stolojan a criticat discursul de vineri al ministrului de Finanțe, Darius Vâlcov, și a apreciat că luipsa unei soluții va duce la ''situații sociale deosebite''.

"Mie mi s-a părut discursul ministrului Finanțelor de o aroganță incredibilă, adică nu avem 150.000, avem 75.000 (de oameni cu credite în franci elvețieni-n.r.). Aici discutăm de regulă de familii, nu discutăm de un individ sau altul, discutăm de familii care au luat credite pentru a-și asigura o locuință. Deci sunt situații sociale deosebite care se creează", a conchis europarlamentarul.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Cum a falsificat PSD deficitul bugetar în ultimii 3 ani. Fraților, nenorociții ăștia ne-au amanetat viitorul!

2 Încep să „transpire” primele cifre din sondaje. La PSD se mizează totul pe prezența scăzută

3 Ce-o avea asta-n gură, fraților? Priviți-i cum râd, zici că au băut ceai de cânepă...

4 PSD, rozătoarea statului român! După fată, Daea și-a angajat și ginerele, printr-un concurs dubios, în ministe…

5 Rareş Bogdan o pune la punct pe Fiola după atacul xenofob la adresa președintelui: Vom face plângere!

recomandări

Te ia DNA: Mircea Man

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Trailerul de la noul film Războiul Stelelor s-a lansat și e aici