Alexis Tsipras, audiat miercuri în Parlamentul European

Alexis Tsipras, audiat miercuri în Parlamentul European

Prim-ministrul grec Alexis Tsipras va fi audiat miercuri în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, la trei zile după referendumul din Grecia prin care a fost respins un plan de reforme propus de creditorii țării, informează marți o sursă guvernamentală greacă, relatează AFP.

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a confirmat pe contul său de Twitter prezența lui Alexis Tsipras în cadrul unei sesiuni a parlamentului consacrate negocierilor în curs între Grecia și creditorii săi. Mai mulți parlamentari europeni și-au exprimat dorința de a putea avea un dialog cu premierul grec asupra acestor chestiuni, cum s-a întâmplat marți cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Dezbaterea va avea loc la ora locală 09.45 (07.45 GMT). Grupul ALDE din Parlamentul European a apreciat într-un comunicat dat publicității marți că 'a venit timpul ca Alexis Tsipras să-și asume responsabilitățile și să le explice cetățenilor europeni ce intenționează să facă pentru a menține intactă zona euro'.

O intervenție a premierului grec în PE urma să aibă loc la finele lui iunie, dar a fost anulată din cauza negocierilor atunci în curs la Bruxelles între Grecia și creditorii săi.

După referendumul de duminică soldat cu victoria taberei opozanților ultimelor reforme propuse de UE și FMI, responsabilii greci s-au întâlnit pentru prima dată marți, la Bruxelles, cu partenerii lor europeni.

Miniștrii de finanțe din zona euro s-au reunit marți după-amiază la Bruxelles, iar de la ora 16.30 GMT urmează să aibă loc summitul extraordinar al șefilor de stat și de guvern din zona euro. AGERPRES


populare
astăzi

1 Apropo de modificarea impozitului la jocurile de noroc. Fratele Ursulei von der Leyen este președintele Superbet...

2 ALERTĂ Prăbușire fără precedent a PSD în sondaje! A scăzut sub PNL! AUR e la 40%!

3 Bravo lui! / Președintele, acuzat de CSM că a generat „un blocaj inexplicabil” în justiție pentru că nu a semnat decretele de pensionare pentru 51 de ma…

4 ALERTĂ Avertismentul pentru România al Institutului Robert Lansing în legătură cu declarațiile lui Viktor Orban

5 Proprietarul uneia din cele mai importante mine de aur din Rusia a fost arestat în propriul avion în timp ce încerca să fugă în Turcia!