Alte cinci sicrie ce conţin rămăşiţe umane ale victimelor zborului MH17 au ajuns în Olanda

Alte cinci sicrie ce conţin rămăşiţele umane ale victimelor zborului MH17, doborât în iulie în estul Ucrainei, au ajuns sâmbătă pe aeroportul din Eindhoven, în sudul Olandei, potrivit presei olandeze.

Avionul armatei olandeze a aterizat în jurul orei locale 15.45 (16.45, ora României), iar cele cinci sicrie au fost depuse în maşini mortuare, în cadrul unei ceremonii identice celei care a marcat precedentele aduceri de rămăşiţe ale victimelor, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea publică olandeză NOS.

Într-un ropot de aplauze, cortegiul funerar s-a îndreptat apoi spre baza militară din Hilversum, unde 289 de victime au fost identificate până în prezent.

Ministrul de Externe, Bert Koenders, prezent sâmbătă în Ucraina, a anunţat că este posibil să nu poată fi găsite rămăşiţele tuturor victimelor, avionul prăbuşindu-se într-o zonă unde persistă confruntări între trupele ucrainene şi rebelii proruşi.

Distrugerea în zbor a avionului Boeing aparţinând Malaysia Airlines s-a soldat, la 17 iulie, cu 298 de morţi, dintre care două treimi erau cetăţeni olandezi. Zborul Amsterdam-Schiphol/Kuala Lumpur a fost doborât de o rachetă într-o zonă controlată de separatiştii proruşi.

Această catastrofă aviatică a provocat un şoc în Occident, care a adoptat sancţiuni severe împotriva Rusiei.

Potrivit Statelor Unite şi Ucrainei, zborul MH17 a fost doborât de o rachetă sol-aer de tip Buk furnizată rebelilor de Rusia. În schimb, Moscova arată cu degetul forţele ucrainene.

O zi de omagiere urmează să aibă loc luni în Olanda, într-o ceremonie ce va reuni aproximativ 1.600 de apropiaţi ai victimelor, dar şi pe premierul Mark Rutte şi cuplul regal olandez.

Ceremonia, închisă publicului, a fost organizată cu ajutor rudelor, dintre care 30 vor rosti numele tuturor victimelor.

Într-un prim raport, Biroul olandez pentru Securitate (OVV), însărcinat cu efectuarea anchetei, a afirmat că aparatul de zbor a fost doborât de mai multe proiectile de mare viteză.

 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Surse din Poliție: Șefii se tem că au fost înregistrați de clan în biserică / Percheziții cu cântec

2 Țiitoare de lider PNL angajată la stat

3 Legist INML București / „Am participat la peste 15.000 de autopsii, însă cei decedați din cauza COVID arată alt…

4 Cică ele ar adevăratul motiv al intrării lui Băse în cursa pentru Primăria Capitalei

5 Prima bombă de campanie! Șarlatania din trecutul deputatului USR Stelian Ion: handicap inventat pentru locuinț…