Angela Merkel: Germania nu poate întoarce spatele trecutului său nazist

Angela Merkel: Germania nu poate întoarce spatele trecutului său nazist

Germania nu poate trage pur și simplu o linie sub trecutul său nazist și trebuie să rămână sensibilă la daunele pe care le-a provocat altor țări, inclusiv Greciei, a declarat sâmbătă cancelarul german Angela Merkel, înainte de împlinirea a 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează Reuters. Angela Merkel a afirmat că așteaptă cu nerăbdare vizita pe care o va face pe 10 mai la Moscova pentru a onora memoria celor uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Berlinul a anunțat că Putin și Merkel vor depune coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Moscova.

Cu toate acestea, șefa cancelariei germane și alți lideri au anunțat că nu vor participa la parada militară organizată pe 9 mai în capitala Rusiei din cauza tensiunilor cu Moscova privind anexarea Crimeii și luptele din Ucraina.

'Nu putem trage o linie sub istorie', a spus Merkel. 'Putem vedea asta în dezbaterea Greciei și în alte țări europene. Noi, germanii avem o responsabilitate specială de a fi alerți, sensibili și conștienți în legătură cu ceea ce am făcut în perioada nazistă și daunele provocate altor țări. Am o sensibilitate enormă pentru asta', a mai spus Angela Merkel.

La rândul său, ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier a declarat sâmbătă, în cadrul unei sesiuni speciale a parlamentului, că Germaniei îi revine responsabilitatea specială de a promova pacea în lume, notează DPA.

'Tocmai de aceea noi, poate mai mult decât alții, trebuie astăzi să ne asumăm responsabilitatea pentru menținerea ordinii mondiale. O ordine care să asigure pacea', a declarat șeful diplomației germane. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica

2 VIDEO Șoferul unui SUV Mercedes lovit de un Logan a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată

3 Un judecător CSM cu venituri de aproape 10.000 euro lunar e revoltat! / Fraților, în ce țară am ajuns să trăim?

4 Actrița Manuela Hărăbor anunță că a fost scoasă de Pro TV dintr-un serial din motive politice

5 VIDEO Priviți, șeful Eximbank filmat în cluburi din Saint-Tropez, în timpul scandalului despre sediul de stat închiriat de la un privat cu preț dublu