Avertismentul lui Cameron: Rusia ar putea destabiliza România

Uniunea Europeană şi Statele Unite sunt nevoite să adopte o poziţie fermă împotriva Rusiei pe fondul crizei din Ucraina pentru că, în caz contrar, în viitor Moscova ar putea destabiliza state UE precum România, afirmă premierul Marii Britanii, David Cameron.

Cameron: Rusia ar putea destabiliza ţări precum România în lipsa unei atitudini ferme a UE şi SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în Warrington, ce poate face Guvernul britanic pentru a stopa acţiunile Rusiei şi a susţine Ucraina, David Cameron a răspuns făcând o comparaţie cu atitudinea Germaniei înainte de cele două războaie mondiale.

"Cred că trebuie să fie foarte clar ce se întâmplă pe continentul nostru. Anul acesta comemorăm 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, iar acel război a fost despre dreptul unei ţări mici precum Belgia de a nu fi călcată în picioare de vecini. Am fost nevoiţi să învăţăm această lecţie din nou în al II-lea Război Mondial, când acelaşi lucru s-a întâmplat Poloniei, Cehoslovaciei şi altor ţări. În acest fel vedem Europa acum", a explicat David Cameron, conform publicaţiei The Daily Telegraph.

Ucraina este un stat recunoscut de Naţiunile Unite şi "are dreptul să nu îşi simtă ameninţată integritatea teritorială de către Rusia. Dar iată că acest lucru se întâmplă. Nu am niciun dubiu că este vorba de fonduri ruse, de oameni din Rusia, de armament rusesc trimis în Ucraina pentru a ajuta separatiştii care luptă cu Guvernul ucrainean. Am văzut rezultatul tragic al acestei situaţii prin doborârea Cursei MH17 a companiei Malaysia Airlines. Nu putem fi sută la sută siguri că a fost un atac al separatiştilor comis cu armament rusesc, dar aceasta pare a fi cea mai plauzibilă explicaţie", a afirmat Cameron.

"Am văzut aceste pierderi îngrozitoare de vieţi omeneşti şi a trebuit să ne întrebăm - ce putem face în plus? Nu avem de gând să lansăm un război european, nu avem de gând să trimitem flota în Marea Neagră, nu dorim o confruntare militară, dar trebuie să utilizăm puterea economică pe care o avem", a adăugat premierul britanic.

"Uniunea Europeană şi Statele Unite trebuie să arate Rusiei că ceea ce face este inacceptabil – inacceptabil pentru Ucraina. De asemenea, este inacceptabil pentru că, dacă am sta deoparte fără a face nimic, mâine ar destabiliza ţările baltice, ar destabiliza România, vecinii Rusiei ar începe să simtă presiunile acţiunilor preşedintelui rus Vladimir Putin", a continuat Cameron.

Liderul britanic simte că presiunile economice dau rezultate, pentru că, "până la urmă, Rusia are nevoie de Europa şi de America mai mult decât au nevoie America şi Europa de Rusia".

"Sigur că multe state europene cumpără gaz şi petrol din Rusia, sigur că beneficiem de investiţii ruse în Marea Britanie. Însă, sincer vorbind, Europa şi America sunt mai puternice dacă adoptă o poziţie comună şi dacă spun: «dacă veţi continua în acest mod, vom îngreuna lucrurile prin impunerea de sancţiuni». Trebuie să intensificăm presiunile până ce Rusia decide să se comporte ca un stat civilizat şi până va permite Ucrainei să îşi aleagă propriul viitor. Presiunile vor fi sporite până ce domnul Putin îşi schimbă atitudinea şi mai este timp pentru asta", a încheiat David Cameron.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Kovesi le băga la beci în secunda doi! / Documente / Cum au achitat judecătoarele de la Tribunalul Bihor o contabi…

2 Pe față, fără rușine! Iliescu, interviu în rusește pentru agenția de presă rusă TASS: Sper că politicienii rom…

3 La CCR sunt 7 din 9! Unde sunt beneficiarii pensiilor cumulate cu salariile de la stat / La Curtea de Conturi co…

4 Ăștia de la Arad au fost labradorii, urmează pitbulii si dobermanii! Vești sinistre pentru PSD de la DNA!

5 Bravo! / Orban după ce PSD l-a picat pe Cîțu: „Nu accept ca ministrul Finanțelor să fie judecat de partidul care…

recomandări

Te ia DNA: Valentin Constantin Bretfelean

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cele mai amuzante logo-uri fake