Băiat împușcat la Cleveland: Polițistul a tras imediat ce a ajuns în zonă

Băiat împușcat la Cleveland: Polițistul a tras imediat ce a ajuns în zonă

Polițistul care a ucis sâmbătă la Cleveland (Ohio, nord-estul SUA) un băiat în vârstă de 12 ani care se juca cu un pistol cu bile a deschis focul la câteva secunde după sosire, dezvăluie o înregistrare video acuzatoare difuzată miercuri de poliție, potrivit AFP.

Înregistrarea fără sonor realizată de o cameră de supraveghere video și care durează aproximativ opt minute îl arată pe băiat, Tamir Rice, îndreptând arma spre un trecător, o învârte pe deget ca în filme și o pune la talie în timp ce merge pe un trotuar în apropierea unui parc înzăpezit.

Ulterior, poate fi văzut cum efectuează un scurt apel cu telefonul său mobil, face un bulgăr de zăpadă și se pune la adăpost într-un chioșc din parc.

În acest timp, un martor a sunat la poliție: "Este un puști cu un pistol", potrivit înregistrării audio a acestui apel, de asemenea, dezvăluită de poliție. "Probabil că este un pistol fals, însă îl îndreaptă spre trecători", a adăugat această persoană, subliniind că este vorba despre un băiat tânăr.

Din nefericire, operatorul nu le semnalează aceste ultime elemente agenților din patrula trimisă la locul respectiv.

Puțin după aceea, pe înregistrarea video se poate vedea cum mașina poliției sosește în viteză și se oprește direct pe peluza parcului. Băiatul se îndreaptă spre mașină, fără armă în mână. Nu ridică mâinile și pare că vrea să ia ceva de la talie, când este împușcat de unul dintre polițiștii abia veniți.

Polițistul care a tras era lipsit de experiență. Timothy Loehman, 26 de ani, a intrat în poliție la începutul lunii martie. Colegul său aflat la volanul mașinii, Frank Garmback, 46 de ani, era în serviciu din 2008, potrivit comandantului adjunct al poliției, Edward Tomba.

"Agenții i-au cerut de trei ori să ridice mâinile în sus", a explicat Tomba în cursul unei conferințe de presă, precizând că înregistrarea video a fost făcută publică la cererea familiei băiatului și "nu este menită să îi disculpe" pe agenții implicați.

Poliția a precizat luni că agenții nu au putut vedea că arma tânărului era falsă.

Cei doi polițiști implicați au fost interogați și suspendați din funcție.

Moartea lui Tamir Rice, afro-american împușcat de un polițist alb, a intervenit în contextul în care orașul Ferguson (statul Missouri, centrul SUA) este scenă a unor serii de violențe provocate de decizia unui mare juriu de a nu inculpa un polițist alb care a împușcat un tânăr de culoare la începutul lunii august.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”