Belgia va debloca conturile ambasadelor ruse de pe teritoriul său (ministru)

Belgia va debloca conturile ambasadelor ruse de pe teritoriul său (ministru)

Ministrul belgian al afacerilor externe, Didier Reynders, a anunțat sâmbătă "deblocarea", parțială într-o primă fază, a conturilor ambasadelor ruse în Belgia care au fost înghețate pentru a pune în aplicare o decizie a justiției, provocând o reacție dură a lui Vladimir Putin, relatează AFP.

Ministrul belgian a făcut această declarație în fața jurnaliștilor belgieni care îl însoțesc în vizita oficială în China pe care o efectuează împreună cu regele Philippe. Afirmațiile sale au fost confirmate pentru AFP de un purtător de cuvânt al ministerului, Henrik Van de Velde.

Deblocarea vizează în primă fază conturile deținute de ambasada Rusiei și de reprezentanțele permanente ruse pe lângă UE și NATO la banca ING, a spus Henrik Van de Velde.

"A fost găsită o soluție pentru deblocarea cu prioritate a acelor conturi, care sunt conturi ce permit funcționarea ambasadelor, și restul va urma", a afirmat purtătorul de cuvânt, citând cuvintele rostite de ministrul de externe belgian la coborârea din avion la Wuhan, în China.

Ministerul belgian al Afacerilor Externe, a subliniat el, "face rolul de bune oficii între executorii justiției și creditori", acționarii fostului grup petrolier Iukos, care au solicitat înghețarea bunurilor guvernului rus.

Curtea de arbitraj de la Haga a condamnat Rusia în 2014 la plata unei indemnizații de 50 de miliarde de dolari (37 de miliarde de euro) acționarilor Iukos, grupul destructurat după arestarea în 2003 a oligarhului și opozantului Kremlinului Mihail Hodorkovski.

Cum autoritățile ruse nu au respectat decizia, acționarii au obținut în compensare înghețarea activelor ruse în Belgia și Franța.

De 48 de ore, Moscova a protestat la modul cel mai ferm, amenințând guvernele francez și belgian că va aplica măsuri identice pe teritoriul rus.

"Ne vom apăra interesele pe calea justiției. Poziția noastră este clară: Rusia nu recunoaște autoritatea acestui tribunal", a declarat vineri președintele rus Vladimir Putin, referindu-se la Curtea de arbitraj de la Haga. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”