Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

BIOGRAFIE: Steven Sotloff, al doilea jurnalist american care ar fi fost executat de Statul Islamic

Steven Sotloff, al doilea jurnalist american după James Foley care ar fi fost executat de către jihadişti din cadrul grupării Statul Islamic (SI), potrivit unei înregistrări video încă neconfirmată difuzată marţi, scria de mai mulţi ani despre lumea musulmană cu prudenţă şi respect.

BIO: Steven Sotloff, al doilea jurnalist american care ar fi fost executat de Statul Islamic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Obama, viaţa acestui american depinde de următoarea ta decizie", au avertizat anterior combatanţi din cadrul SI adresându-se preşedintelui Statelor Unite.

La sfârşitul lui august, mama sa, disperată, l-a implorat pe liderul insurgenţilor, Abu Bakr al-Baghdadi, să-i cruţe fiul. "Dumneavoastră, califule, puteţi acorda o amnistie. Vă cer, vă rog, să-l eliberaţi pe fiul meu", a implorat Shirley Sotloff, adăugând că fiul ei, în vârstă de 31 de ani, este "un jurnalist nevinovat", care s-a dus în Orientul Mijlociu "pentru a scrie despre suferinţele musumanilor aflaţi pe mâna unor tirani".

Sotloff, dat dispărut de 12 luni, ar fi fost răpit pe 4 august 2013 la Alep, în Siria, în apropiere de frontiera cu Turcia, dar răpirea sa a fost ţinută în secret.

Originar din Miami, în Florida (sud-est), absolvent al Universităţii Central Florida, el a lucrat pentru revista Time, săptămânalul american Christian Science Monitor, Foreign Policy, iar recent pentru The World Affairs.

"El s-a aflat timp de mai mulţi ani în Yemen, vorbea bine araba, iubea profund lumea musulmană", a postat pe Twitter Anne Marloe, o prietenă a jurnalistului, pe care l-a întâlnit în timpul conflictului din Libia.

"El m-a impresionat prin capacitatea sa de a gândi şi prin maturitate", a mărturisit ea pentru Miami Herald, adăugând că reporterul era foare "respectuos faţă de cultura musulmană".

Pe Instagram sau pe Facebook, jurnalistul publica imagini emoţionante prezentând civili prizonieri de război. Pe Twitter, el reflecta conflictul sirian şi se bucura pentru echipa sa de baschet favorită, Miami Heat.

"Sotloff este tânăr, amuzant şi provocator", potrivit lui Janine di Giovanni, o specialistă în Orientul Mijlociu pentru Newsweek care a lucrat cu el în Siria.

"El a locuit la Benghazi, în Libia, el a locuit cu adevărat acolo. Este unul dintre acei puţini jurnalişti freelancer care cred că trebuie să se afle la faţa locului pentru a-şi face cât mai bine meseria", a spus ea.

World Affairs, ultima publicaţie pentru care a lucrat, l-a descris pentru postul de televiziune ABC ca "un jurnalist atent, onest, care încerca să înţeleagă lucrurile dintr-o perspectivă locală şi să prezinte concluziile cu sinceritate. El este, fără niciun dubiu, curajos".

Ben Taub, un jurnalist freelancer, l-a întâlnit în Turcia, la graniţa cu Siria, cu puţin timp înainte de a fi răpit. Potrivit lui, "el era experimentat (...) şi prudent".

"După câteva beri în barul Kilis, Sotloff mi-a spus că s-a săturat să fie bătut, să se tragă asupra lui şi să fie acuzat că ar fi spion. El mi-a spus că vrea să renunţe pentru o perioadă de timp la reportaje, cel puţin despre conflictele din Orientul Mijlociu, şi să-şi reia, probabil, studiile în Florida". "Însă, înainte de toate, vrea să facă o ultimă călătorie în Siria".

După decapitarea lui James Foley, familia lui Sotloff a lansat o petiţie pentru a-l îndemna pe preşedintele Barack Obama să ia "măsuri imediate pentru a-i salva viaţa prin toate mijloacele necesare".

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO GRAV, semne de DICTATURĂ! Opt milițieni l-au ridicat ABUZIV din stradă pe Marian Moroșanu și l-au dus la…

2 Imagini DRAMATICE! Jurnalistă de la Radio România luată cu salvarea după ce a fost scoasă de pe post pentru că…

3 VIDEO Dragnea, enumerat de New York Times printre DICTATORII din întreaga lume, cu Maduro și Kim Jong-un!

4 Miercuri, o zi tristă pentru un om cinstit

5 GUNOIUL dracului! Nicolicea le-a transmis experților Comisiei de la Veneția că greșelile comisiei speciale pe …

recomandări

Te ia DNA: VOCHITOIU HARALAMBIE

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cele mai amuzante logo-uri fake