Daesh a decapitat un presupus agent rus infiltrat în rândurile sale

Gruparea jihadistă Daesh (Statul Islamic) a dat publicității miercuri o înregistrare video cu execuția unui presupus agent al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB), care ar fi reușit să se infiltreze în rândurile sale, dar a fost demascat, relatează BBC în limba rusă.

În înregistrare, un bărbat îmbrăcat într-o salopetă roșie spune în limba rusă că este originar din Groznâi (capitala Ceceniei) și că a fost racolat în primăvara anului 2014 de către FSB în orașul Maikop (republica Adîgheia din Caucazul de Nord), iar apoi trimis într-o zonă din Irak, aflată sub controlul Statului Islamic.

La fel ca în alte cazuri, presupusul spion rus a fost decapitat, în imagini văzându-se un călău cu un cuțit în mână, care stă în spatele victimei, îngenunchiate.

'Rușilor, veți fi dezamăgiți și umiliți', se mai afirmă în această înregistrare, a cărei autenticitate nu a fost dovedită.

Serviciul de presă al FSB nu a dorit să comenteze în legătură cu execuția presupusului spion rus, limitându-se să spună că nu dispune de informații despre această înregistrare.

Gruparea a amenințat recent Rusia cu atacuri sângeroase, într-o înregistrare video în limba rusă. 'Curând, foarte curând, sângele se va întinde ca un ocean', au amenințat islamiștii Kremlinul, care a lansat la 30 septembrie o campanie aeriană în Siria în sprijinul forțelor președintelui Bashar al-Assad împotriva grupărilor teroriste, între care și Statul Islamic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

3 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot