Dmitri Medvedev, în vizită în Crimeea

Dmitri Medvedev, în vizită în Crimeea

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a ajuns luni în Crimeea, în cadrul unei vizite consacrate dezvoltării socio-economice a acestei peninsule din sudul Ucrainei, alipită Rusiei, au anunţat agenţiile ruse.

Dmitri Medvedev, în vizită în Crimeea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Şeful Guvernului rus a sosit luni la Simferopol, capitala Crimeei, însoţit de o delegaţie alcătuită din membri ai Executivului rus, între care şi vicepremierul Igor Şuvalov.

După ce a vizitat un spital şi un liceu, el s-a alăturat delegaţiei din care fac parte miniştri ruşi la o reuniune consacrată "dezvoltării socio-economice a Crimeei şi oraşului Sevastopol", la care participau premierul Crimeei Sergii Aksionov şi preşedintele Adunării locale Volodimir Konstantinov.

În urma alipirii peninsulei la Rusia, "niciun locuitor din Crimeea nu trebuie să piardă absolut nimic, fiecare trebuie să câştige din acest lucru", a declarat el în deschiderea reuniunii.

Locuitorii Crimeei este necesar să simtă "că fac parte dintr-o ţară puternică", a adăugat Medvedev.

El a enumerat ulterior sarcinile stabilite Guvernului în vederea integrării peninsulei în Rusia, în special în domeniul prestaţiilor sociale, şi anume creşterea pensiilor, salariilor funcţionarilor şi militarilor la nivelul rusesc, dar şi în domeniul sănătăţii.

Premierul rus a evocat soluţii luate în calcul în vederea rezolvării problemelor aprovizionării cu energie şi apă a peninsulei, dependentă de liverările din Ucraina.

Medvedev a mai anunţat că Crimeea va fi transformată într-o "zonă economică specială", prin acordarea de scutiri de taxe în vederea atragerii investiţiilor.

Premierul rus urma să meargă şi la Sevastopol, unde se află cartierul general al Flotei ruse la Marea Neagră, potrivit agenţiei RIA Novosti.

Aceasta este prima vizită a unui lider rus de rang înalt de la anexarea Crimeei de către Rusia.

Ministrul Apărări Serghei Şoigu a fost deja în peninsulă săptămâna trecută pentru a inspecta trupele şi pentru a vizita instalaţiile militare.

Preşedintele Vladimir Putin încă nu a mers în Crimeea de la alipirea peninsulei.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...