EXPLOZIV/Vlad Filat, lovit de blestemul Ponta. Procurorul general cere arestarea fostului premier al Republicii Moldova

EXPLOZIV/Vlad Filat, lovit de blestemul Ponta. Procurorul general cere arestarea fostului premier al Republicii Moldova

Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, cere ridicarea imunității parlamentare a deputatului liberal-democrat, Vlad Filat, fost premier, „pentru o crimă gravă. Vin în faţa dumneavoastră cu o solicitare cum nu a mai fost în istoria Republicii Moldova, a spus procurorul general în faţa Parlamentului.

„Avem probe concludente în fraudele de la BEM, au fost audiaţi martori, există depoziţii confirmate, vreau să vă pătrundeţi de importanţa momentului. Este o crimă deosebit de gravă şi ar putea avea loc influenţarea martorilor, distrugerea de noi probe”, a declarat Corneliu Gurin.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, implicarea lui Vlad Filat în fraudarea banilor de la Banca de Economii a Moldovei, BEM, în perioada în care politicianul deţinea fuincţia de prim-ministru (2010-2013), este evidentă şi ar exista mai mulţi denunţători care susţin acest lucru.

Potrivit procuraturii, în timpul când era premier, Vlad Filat a extorcat şi a primit de la Ilan Shor bunuri şi servicii în valoare de 60 de milioane de dolari pentru a organiza numirea lui în calitate de consul onorific în Federaţia Rusă. În 2013-2014, Vlad Filat, susţinând că are influenţă a pretins şi a primit de la Ilan Shor, bani servicii şi alte bunuri de peste 190 de milioane de dolari, spun procurorii.

Drept reacție, liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova a declarat că acțiunea de astăzi este una regizată și bine pregătită din timp.

„Eu m-am pregătit pentru un asemnea scenariu. Mai ales că se vorbește cum se pregătește Usatâi în fața Parlamentului, dar și demersul lui Gurin. Acest show a fost mult prea scump și gândit mult. Mai bine se venea cu o manieră profesionistă”, a declarat Filat.

Vlad Filat şi-a cerut iertare de la cetăţenii Republicii Moldova.

„Am deja calea mea, o să-mi fac dreptate, iar voi cetăţenii ţării tot aveţi de ales. Voi luptaţi pentru libertatea vostră de cetăţeni, pentru demnitate şi nu vă lăsaţi duşi de acest show mediatic, care are drept obiectiv să schimbe accentele. Şi iertaţi-mă că nu am reuşit să fac mai mult”, a adăugat Filat.

Criza din Republica Moldova implică abuzuri de putere ale unor politicieni din mai multe partide – inclusiv din cadrul actualului Guvern minoritar proocidental – cu scopul de a sifona fonduri dintr-un număr de bănci, în special de la Banca de Economii Moldova (BEM).

Scandalul a izbucnit la sfârşitul anului trecut, după ce o serie de politicieni au afirmat că a fost deturnată suma de un miliard de dolari din trei bănci, inclusiv BEM, arătând cu degetul către investitori privaţi în bănci. Acuzaţiile au provocat panică şi retrageri masive de depozite de la băncile vizate, iar criza a atins un apogeu în februarie, când leul moldovenesc s-a depreciat cu aproape 40% faţă de euro şi dolar.


(UPDATE 11:36) Comisia juridică pentru numiri şi imunităţi s-a întrunut în şedinţă pentru a elabora proiectul de hotărâre privind ridicarea imunităţii parlamentare a liderului PLDM, Vlad Filat, în vederea reţinerii şi arestării ulterioare. Proiectul va fi pus la vot în Parlament.

Potrivit rechizitoriului pregătit de procurori, declaraţiile martorilor indică limpede implicarea lui Vlad Filat în fraudarea banilor de la Banca de Economii din Moldova (BEM), în perioada când politicianul deţinea funcţia de prim-ministru (2010-2013).

"Avem probe concludente în fraudele de la BEM, au fost audiaţi martori, există depoziţii confirmate, vreau să vă pătrundeţi de importanţa momentului. Este o crimă deosebit de gravă şi ar putea avea loc influenţarea martorilor, distrugerea de noi probe", a declarat Corneliu Gurin în Parlament.

Procurorul General a mai spus că Vlad Filat are legături cu firma Caravita, conducătorii căreia sunt cercetaţi penal pentru contractarea creditelor neperformante de la Banca de Economii.

Gurin a oferit deputaţilor mape cu documente din anchetă, dar a le-a solicitat să nu le fotocopieze şi să nu le facă publice. 

Procurorul general a mai spus că poate demisiona oricând, dar intenţionează să ducă la bun sfârşit acest dosar pe care l-a numit deosebit de complicat. 

(11:24) Procurorul General cere ridicarea imunităţii lui Vlad Filat. Potrivit lui Corneliu Gurin liderul PLDM a comis o crimă gravă.

Potrivit Procuraturii, în timpul când era premier, Vlad Filat a extorcat şi a primit de la Ilan Shor bunuri şi servicii ce nu i se cuvin în sumă de 60 de milioane de dolari pentru a oganiza numirea lui Shor în calitate de consul onorific în Federaţia Rusă.

În 2013-2014, Vlad Filat, susţinând că are influenţă asupra anumitor decidenţi, a pretins şi a primit de la Ilan Shor bani servicii şi alte bunuri în sumă de peste 190 de milioane de dolari.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...