Finlanda şi Norvegia efectuează zboruri de observaţie în Rusia cu un avion românesc

Finlanda şi Norvegia efectuează zboruri de observaţie în Rusia cu un avion românesc

Inspectori ruşi efectuează de luni zboruri de observaţie în Marea Britanie, în cadrul Tratatului Cer Deschis, în timp ce o misiune comună Norvegia-Finlanda efectuează manevre similare în Rusia, cu un avion românesc, potrivit unui oficial rus, citat de agenţia Itar-Tass în pagina online.

Finlanda şi Norvegia efectuează zboruri de observaţie în Rusia cu un avion românesc (Imagine: Sorin Saftoiu/MApN)

Un avion rusesc de observaţie de tip An-30B va urmări o rută prestabilită pe care va efectua observaţii. Specialiştii britanici de la bord vor monitoriza procedura.

"Zborurile de observaţie se desfăşoară în perioada 11-15 august, de pe Aerodromul Cer Deschis Brize Norton, altitudinea maximă fiind de 2.400 de kilometri", a declarat Serghei Rîjkov, şeful Centrului Naţional rus pentru Reducerea Riscului Nuclear. Specialiştii ruşi efectuează al 24-lea zbor din acest an în spaţiul aerian al al unor state parte la Tratat.

Misiunea comună Norvegia-Finlanda va efectua zborul de observare la bordul unui avion de observaţie românesc de tip An-30, exact în aceeaşi perioadă. "Specialişti ruşi vor monitoriza, la bord, respectarea parametrilor prevăzuţi ai zborului şi utilizarea echipamentului de observaţie prevăzut prin Tratat", a spus oficialul rus.

Avionul de tip An-30 face parte dintr-o clasă de aeronave care nu este dotată cu armament, a adăugat Rîjkov.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Zeci de funcționari au ajuns pe funcții în ANAF și Ministerul Finanțelor cu studii făcute la universități fantomă

2 Ce se întâmplă? / Cel mai bogat om al planetei „arată semne de îmbătrânire accelerată”

3 VIDEO CTP, necruțător cu Anca Alexandrescu

4 VIDEO Rușii, dați cu „cracii-n sus” la Pokrovsk?

5 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării