Germania susține că nu intenționează să impună sancțiuni Poloniei

Germania susține că nu intenționează să impună sancțiuni Poloniei

Guvernul german a transmis luni că nu intenționează să impună sancțiuni Poloniei în legătură cu reformele controversate privind media și justiția, după ce cancelarul Angela Merkel a sugerat că Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare o astfel de măsură, transmite Reuters.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a declarat, ca răspuns la o întrebare a jurnaliștilor, că Berlinul nu ia în considerare impunerea de sancțiuni.

Într-un interviu apărut în weekend într-o revistă, liderul grupului parlamentar al partidului lui Merkel, Volker Kauder, a declarat: "Dacă se va stabili că sunt încălcate valorile europene, atunci statele membre (ale UE) trebuie să aibă curajul să impună sancțiuni".

Pe de altă parte, Steffen Seibert a mai declarat că Germania vrea să mențină și să aprofundeze relațiile sale cu Polonia.

Șeful diplomației poloneze, Witold Waszczykowski, a încercat să aplaneze tensiunile apărute în urma criticilor anumitor oameni politici germani, primindu-l luni pe ambasadorul Germaniei, Rolf Nikel, pe care l-a convocat, fapt extrem de rar în raporturile dintre țări din UE.

"Am discutat despre declarațiile critice și despre modul de a regla problema împreună", a declarat presei ministrul Witold Waszczykowski la sfârșitul întâlnirii.

Duminică, președintele Parlamentului European, germanul Martin Schulz, a criticat deschis guvernul conservator polonez pentru reformele sale în domeniul justiției și al presei, vorbind despre o 'putinizare' a politicii europene.

Fără a oferi nume, Waszczykowski i-a invitat pe criticii la adresa Poloniei să îi viziteze țara pentru a-și verifica opiniile la fața locului.

Ambasadorul Rolf Nikel s-a limitat doar la a declara că discuția a fost 'constructivă'. "Relațiile polono-germane sunt o comoară pe care vrem să o salvăm, pentru ca ele să se dezvolte favorabil în viitor", a spus el.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

4 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

5 BREAKING „L-am chemat să ocupe o poziție la București”