Liege, în stare de asediu pentru comemorarea a 100 de ani de la invadarea Belgiei de către Germania

Liege, în stare de asediu pentru comemorarea a 100 de ani de la invadarea Belgiei de către Germania

Europa comemorează luni la Liege (est) 100 de ani de la invadarea Belgiei de către trupele germane, o încălcare a neutralităţii regatului şi un act care a precipitat Marele Război devenit mondial prin jocurile de alianţe.

Liege, în stare de asediu pentru comemorarea a 100 de ani de la invadarea Belgiei de către Germania (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Oraşul este în stare de asediu pentru a putea garanta securitatea celor 12 şefi de stat aşteptaţi, între care regele Felipe al VI-lea al Spaniei, preşedinţii francez şi german, François Hollande şi Joachim Gauck, şi prinţul William, reprezentând Marea Britanie alături de soţia sa Kate.

Austria, Armenia, Irlanda, Serbia, Muntenegru, România, Bulgaria şi Albania vor fi, de asemenea, reprezentate de preşedinţii lor. Patruzeci şi trei de ţări implicate în Marele Război au fost invitate la această comemorare de regele belgienilor.

"Un eveniment cu un asemenea nivel de securitate este o premieră", a recunoscut primarul oraşului Liege, Willy Demeyer.

Şase sute cincizeci de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a securiza locurile unde au loc ceremoniile şi traseul urmat de coloanele oficiale. Vor fi poziţionaţi trăgători de elită şi două elicoptere vor supraveghea din aer ceremoniile. O maşină-spion a fost trimisă la Liege pentru a controla plăcuţele de înamtriculare ale vehiculelor.

Locuitorii se simt însă foarte frustraţi în faţa acestor măsuri de securitate. Ei nu pot participa la ceremonie şi au fost rugaţi să rămână în locuinţele lor, cu ferestrele închise.

"Unele delegaţii necesită un nivel de securitate foarte ridicat şi este mai bine să se evite să li se provoace susceptibilitatea", a explicat comandantul Stephane Pelet, care se ocupă de conducerea operaţiunilor.

Ceremoniile vor începe în cursul dimineţii la memorialul interaliat de la Cointe, simbol al recunoştinţei aliaţilor faţă de oraş.

Regele belgienilor Philippe va rosti o alocuţiune de deschidere. Preşedintele Hollande, preşedintele Gauck şi prinţul William vor lua cuvântul ulterior. Delegaţii vor merge apoi la Palatul provincial pentru un dineu.

Regele Belgiei şi soţia sa, Mathilde, se vor deplasa pe tot parcursul evenimentelor cu maşina şi nu este prevăzut niciun contact cu populaţia. Traseele urmate de coloanele oficiale au fost securizate încă din weekend şi toate vehiculele au fost îndepărtate.

O a doua ceremonie, franco-belgiană, este prevăzută pentru comemorarea Legiunii de Onoare franceze, acordată oraşului Liege la 7 august 1914, la trei zile după invadarea teritoriului belgian de către trupele germane.

Prinţul William şi soţia sa se vor îndrepta spre Mons, situat la o distanţă de 136 de kilometri de Liege, pentru a participa la o ceremonie organizată într-un mic cimitir militar din Saint-Symphorien. Lor li se vor alătura premierul David Cameron şi prinţul Harry. În acest cimitir a fost înhumat primul militar britanic ucis în Marele Război şi ultimul, decedat la 11 noiembrie 1918, în ziua armistiţiului care a pus capăt ostilităţilor.

Invadarea Belgiei, la 4 august 1914, a declanşat ostilităţile din Primul Război Mondial. Germania a încălcat neutralitatea micului regat pentru a prinde la mijloc trupele franceze, iar acest act a fost urmat imediat de intrarea în război a Marii Britanii.

Garnizoanele şi forturile care înconjurau oraşul Liege au rezistat timp de mai multe zile asaltului artileriei germane, care va folosi pentru prima dată tunurile sale de 420 de milimetri, celebrele "Grosse Bertha".

Oraşul va cădea la 16 august, dar rezistenţa sa neobişnuită a întârziat timp de câteva zile avansul unei părţi a forţelor germane, oferind un moment de respiro preţios aliaţilor francezi şi britanici.

Forţele germane se vor răzbuna pe această rezistenţă prin abuzuri soldate cu moartea a circa 6.500 de civili şi care vor şoca lumea occidentală.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…