LIVE TEXT/VIDEO Un avion cu 150 de PERSOANE la bord s-a PRĂBUȘIT în Franța/NU există SUPRAVIEȚUITORI

LIVE TEXT/VIDEO Un avion cu 150 de PERSOANE la bord s-a PRĂBUȘIT în Franța/NU există SUPRAVIEȚUITORI

Un avion Airbus A320 s-a prabusit marti in Franta. Potrivit unor surse citate de AFP, este vorba de un avion al companiei GermanWings, divizia low-cost a Lufthansa. Ziarul local La Provence scrie ca aeronava A320 avea la bord 144 de pasageri, doi piloti si patru membri ai echipajului.

Avionul Germanwings zbura de la Barcelona spre Duesseldorf, scrie Reuters.

Aeronava a inceput sa piarda in altitudine deasupra orasului Toulon, in apropiere de Marseille.

Aeronava a cazut intre Digne-les-Bains si Barcelonnette, au confirmat doua elicoptere ale jandarmeriei pentru Directoratul General de Aviatie Civila.

Desfasurarea LIVE TEXT:

17.35: In zona se anunta vreme rea, ceea ce ar impiedica activitatea de recuperare.

17.26: Aeronava s-a dezintegrat la impact, cea mai mare bucata este de marimea unei masini (AirLive.net). Trupurile neinsufletite vor fi tinute intr-o morga creata special intr-o sala de sport, in satul Seyne-des-Alpes.

17.00: Germanwings: Aparatul de zbor trecuse printr-o revizie substantial in vara lui 2013.

16.42: Autoritatile franceze afirma ca le va lua cateva zile sa recupereze trupurile pasagerilor si ramasitele avionului, din cauza terenului inaccesibil (Reuters)

16.40: Germanwings: Pilotul avea peste 10 ani de experienta si peste 6000 de ore de zbor.

16.30: Germanwings: 67 de cetateni germani la bord. Intre pasageri se numara si doi bebelusi.

16.08: Purtatoarea de cuvant a primariei orasului german Haltern spune ca se crede ca 16 copii de scoala si doi profesori din localitate erau in avionul prabusit, dar informatia nu este confirmata inca. (Reuters)

16.05: Germanwings anunta ca avionul a fost in pierdere accentuata de altitudine timp de opt minute.

15.50: Directia generala a Aviatiei Civile franceze spune ca echipajul nu a transmis apel de urgenta. "Echipajul nu a emis un 'mayday'. Controlul aerian este cel care a decis sa il declare in primejdie dupa ce nu a mai reusit sa stabileasca o legatura cu echipajul", a explicat aceasta.

14.56: Germania va trimite o echipa de experti insotita de ministrul german al transporturilor, iar Angela Merkel se va deplasa la fata locului miercuri.

14.52: Hollande: Printre victime se numara spanioli, germani si turci

14.46: Angela Merkel s-a declarat "bulversata" de eveniment. Cancelarul german a discutat telefonic cu Francois Hollande si Mariano Rajoy.

14.40: Germanwings anunta ca in avion se aflau 144 pasageri si 6 membri ai echipajului. Compania Germanwings va sustine o conferinta de presa pe aeroportul din Koln la ora 16.00 ora Romaniei. .

13.40: Ministrul de interne francez: Au fost gasite ramasitele avionului.

13.38: ITV News: Avionul a pierdut semnalul cand se afla la 3200 metri altitudine

13.34: Reuters: Potrivit purtatoarei de cuvant a Airbus, compania incearca sa evalueze situatia.

* Este primul avion de linie care se prabuseste pe sol francez din 2000 incoace, de la accidentul Concorde de langa Roissy.

13.30: Hollande: Guvernul francez a activat o celula de criza ministeriala.

*La Provence scrie ca ultima prabusire a unui A320 in Franta s-a petrecut pe 20 ianuarie 1992, bilantul fiind 87 de morti.

13.28: Avionul, care a decolat la 10.01 de la Barcelona, a anuntat la 10.47 ca are probleme. In acel moment zbura la 1500 metri altitudine in zona orasului Barcelonnette, afirma Aviatia Civila, citata de Le Monde.

13.20: Reuters: Operatorul aeroportuar spaniol Aena a informat ca avionul Germanwings a decolat de pe aeroportul din Barcelona la ora 8.55 GMT.

13:19 Datele disponibile momentan arata ca aeronava Airbus 320 a inceput sa piarda din altitudine puternic undeva deasupra coastei franceze:

 13.14 Francois Hollande: Cel mai probabil nu exista supravietuitori (AFP).

13.13: Aeronava A320 are 24 de ani vechime si apartine grupului-mama Lufthansa din 1991, potrivit bazei de date online airfleets.ne

13.10: Un purtator de cuvant al autoritatii de aviatie civila a spus ca avionul s-a prabusit aproape de localitatea Barcelonnette, circa 100 de km. nord de orasul Nisa.

13.06: Premierul Frantei, Manuel Valls, a anuntat ca ministrul de interne Bernard Cazeneuve se deplaseaza la fata locului.

13.04: Potrivit Le Figaro, avionul a disparut de pe ecranele radar la ora locala 11.20.



Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro