Modificări radicale în Constituția italiană

Senatul italian urmează să adopte marți forma definitivă a unui proiect de lege care modifică în profunzime Constituția țării și care va intra în vigoare spre vara anului 2016, după o ultimă dezbatere parlamentară și un referendum, relatează AFP. Prin noua Constituție se pune capăt bicameralismului paritar. Până în prezent, Camera Deputaților și Senatul aveau aceleași puteri.

De acum înainte, doar Camera inferioară va vota moțiunile de cenzură împotriva guvernului și majoritatea legilor.

Senatul își va spune opinia cu privire la legile constituționale și electorale, referendumuri și tratatele Uniunii Europene, în timp ce celelalte legi vor fi de competența Camerei Deputaților.

Componența Senatului va fi, de asemenea, modificată: numărul senatorilor va fi redus la 100, față de 315 în prezent, aleși în cadrul celor 20 de regiuni italiene și retribuiți de acestea.

Dintre cei 100 de senatori, cinci vor fi numiți de președintele Republicii. Foștii șefi de stat vor fi senatori de drept pe viață.

Șeful statului va fi ales de două treimi din 'marii electori' (ansamblul deputaților, senatorilor și aleșilor regionali) în cursul a trei prime scrutinuri, iar apoi prin alte trei scrutinuri de către trei cincimi ale marilor electori, un al șaptelea scrutin urmând a fi decisiv prin votul a cel puțin trei cincimi dintre aceiași alegători.

Până în prezent, alegerea președintelui necesita două treimi în cursul a două prime scrutinuri, iar apoi majoritatea simplă a unui al treilea.

În ceea ce privește adoptarea legilor, guvernul va putea cere o procedură accelerată a Camerei Deputaților pentru unele legi pe care le consideră urgente, obligându-i astfel pe aleși să se pronunțe asupra lor în termen de 70 de zile sau 95 de zile pentru documentele mai complexe.

În noua Constituție sunt prevăzute și alte modificări, ca de pildă în numirea judecătorilor Curții constituționale, cvorumul referendumurilor și al legilor de inițiativă populară, precum și raporturile regiunilor cu puterea centrală a statului. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?

5 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...