O clădire a explodat în Paris. Un copil a murit şi alţi zece oameni ar putea fi prinşi sub dărâmături

O clădire a explodat în Paris. Un copil a murit şi alţi zece oameni ar putea fi prinşi sub dărâmături

„Femeia a decedat în timp ce o scoteam de sub dărâmături", a declarat comandantul pompierilor, Gabriel Plus, făcând referire la femeia în vârstă. El a subliniat că aceasta era conştientă atunci când echipele de intervenţie au stabilit contactul vizual cu ea.

Patru dintre răniţi sunt în stare gravă, a declarat prefectul din Seine-Saint-Denis, Philippe Gally, în timp ce alte victime s-ar afla în continuare sub dărâmături. Pompierii au scos apoi de sub dărâmături doi adulţi aflaţi în viaţă, dar caută în continuare cinci adulţi şi cinci copii daţi dispăruţi, potrivit Mediafax care citează surse AFP.

"Este sfârşitul vacanţei, deci este dificil să ştim exact câte persoane se aflau în imobil", a explicat prefectul.

Zece oameni au fost evacuaţi din clădirea care a explodat, inclusiv patru persoane rănite serios, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului de Pompieri pentru canalul francez de televiziune iTele.

Alţi zece oameni, inclusiv cinci copii, ar putea fi încă prinşi sub dărâmăturile clădirii ce se afla în suburbia Rosny-Dous-Bois, din Paris, anunţă oficialii francezi, citaţi de „The Independent“.

Fotografii de la explozie arată cum o parte a clădirii a fost complet spulberată de explozie. Clădirea avea patru etaje, dar şi magazine la parter.

Investigaţiile sunt în plină desfăşurare, însă aparent explozia s-a datorat unei scurgeri de gaze, a declarat ministrul de Interne al Franţei, Bernard Cazeneuve. Explozia a avut loc în jurul orei 7 dimineaţa (8.00, ora României).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

2 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Panică și răniți la bordul unui zbor Ryanair. Martorii spun că au văzut un avion de vânătoare venind din sens opus, care ar fi produs turbulenţe. „Am …