O companie de 150 de militari americani a sosit în Letonia

O companie de 150 de militari din Brigada 173 aeropurtată a armatei SUA a sosit în Letonia, unde a fost primită vineri dimineaţa în baza Adazi, situată la 20 de kilometri de Riga, a anunţat premierul leton Laimdota Straujuma.

O companie de 150 de militari americani a sosit în Letonia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Soldaţii americani vor staţiona la baza Adazi cel puţin până la sfârşitul anului, potrivit Ministerului leton al Apărării, după decizia Washingtonului de a-şi întări angajamentul în contextul tensiunilor cu Rusia pe tema Ucrainei.

"Suntem foarte fericiţi că Letonia şi SUA sunt aliaţi apropiaţi şi dau dovadă de solidaritate'', a declarat premierul Laimdota Straujuma, după o întâlnire la Riga cu omologul său estonian, Taavi Roivas.

Washingtonul a anunţat marţi mobilizarea a 600 de soldaţi pentru exerciţii în Polonia şi în ţările baltice, un gest adresat aliaţilor din NATO, neliniştiţi în legătură cu acţiunile Moscovei în Ucraina.

O unitate de 130 de militari a sosit deja miercuri în Polonia. Un număr similar de soldaţi americani este aşteptat sâmbătă în Lituania şi tot atâţia în Estonia la începutul săptămânii viitoare.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Se întâmplă și la nemți, chiar cu vârf și îndesat...

2 De citit...

3 VIDEO Imagini cu noua moschee din Michigan, SUA...

4 Instructorii ucraineni trimiși în Orientul Mijlociu, „șocați” de tactica apărării antiaeriene a SUA. Ce sfaturi au dat

5 Cea mai puternică armă a Iranului în războiul cu SUA și Israelul. Trei scenarii privind evoluția conflictului