Parlamentul spaniol a respins proiectul de referendum privind autodeterminarea Cataloniei

Parlamentul spaniol a respins proiectul de referendum privind autodeterminarea Cataloniei

După aproape şapte ore de dezbateri, parlamentarii spanioli au hotărât să respingă proiectul de referendum prin care Catalonia doreşte să primească dreptul la autodeterminare. Astfel, deputaţii spanioli au respins iniţiativa Parlamentului regional al Cataloniei cu 299 de voturi „împotrivă”, 47 de voturi „pentru” şi o abţinere.

„Nu concep Spania fără Catalonia şi nici Catalonia în afara Spaniei şi a Europei”, a declarat premierul spaniol Mariano Rajoy.

Prima reacţie la acest rezultat a venit din partea preşedintelui Cataloniei, Artur Mas, care a declarat că regiunea va încerca să găseasca un alt cadru legal pentru a organiza referendumul.

„Parlamentarii spanioli puteau să accepte acest referendum, însă nu au vrut. Regret acest lucru. Cred că se înşală, iar timpul va demonstra că am dreptate. Voinţa poporului din Catalonia nu poate fi răpusă de un vot al deputaţilor”, a declarat marţi seară Artur Mas.

În ultima perioadă, o creştere a naţionalismului poate fi sesizată în regiunea din nord-estul Spaniei, Catalonia, unde există în prezent o populaţie de circa 7,5 milioane de locuitori.

Anul trecut, Artur Mas a anunţat că a ajuns la un acord cu partidele politice regionale în vederea organizării unui referendum pentru autoadministrarea Cataloniei.

Cele două întrebari din cadrul referendumului sunt: „Doriţi să existe statul Catalonia?” şi, în cazul unui răspuns afirmativ, „Doriţi ca acest stat să fie independent?”.

Anterior acestui proiect de referendum, Artur Mas a formulat o cerere asemănătoare şi guvernului spaniol, cerere care a fost respinsă la rândul său anul trecut. Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a declarat atunci că o posibilă scindare a provinciei de stat va aduce pierderi financiare de ambele părţi.

De asemenea, o posibilă desprindere a Cataloniei de Spania ar putea cauza cereri asemănătoare şi din partea comunităţii Valenciene şi ale Insulelor Baleare, deoarece Catalonia împărtăşeşte o puternică identitate culturală cu aceste regiuni.


Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…