''Salut, mare duce !'', i-a răspuns Orban lui Juncker

''Salut, mare duce!'', i-a răspuns premierul ungar, Viktor Orban, președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care l-a întâmpinat cu ''Salut, dictatorule !'' vineri la summitul Parteneriatului Estic de la Riga, relatează AFP. 

* "Salut, dictatorule!", i-a spus în loc de bun venit Juncker lui Orban

Jurnaliștii prezenți la sosirea la summit a liderilor celor 28 de țări ale Uniunii Europene n-au auzit răspunsul lui Orban, care a zâmbit la salutul lui Juncker. Dar, ulterior, Bertalan Havasi, purtătorul de cuvânt al premierului ungar, a declarat pentru AFP că Orban i-a răspuns ''Salut, mare duce! '', aluzie la țara natală a lui Juncker, Marele Ducat de Luxemburg. De ani de zile, Orban i se adresează astfel lui Juncker, a precizat purtătorul de cuvânt ungar.

Șeful executivului comunitar, într-o mare vervă, i-a primit cu diferite gesturi amicale pe participanții la summit. Se pare că Juncker i-ar fi propus premierului grec, Alexis Tsipras, sosit fără cravată, să i-o împrumute pe-a lui.

Viktor Orban este deseori criticat din cauza a ceea ce adversarii săi, precum fostul comisar european Louis Michel, au numit ''derivă autocrată''.

De la sosirea sa la putere în 2010, Orban a demarat reforme profunde în justiție, media și economie, care au fost considerate liberticide de către opoziție și larg criticate în străinătate.

El a sugerat ultima dată redeschiderea dezbaterii privind pedeapsa cu moartea, abolită în 1990 în Ungaria și interzisă în Uniunea Europeană, provocând proteste în cadrul UE.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Noi amănunte de la festivalul prostiei din PSD / Ce ar pune la cale Grindeanu, „știuca” politicii românești...

2 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

3 De citit...

4 BREAKING „Pentru prima dată în ultimele secole” / Poliția israeliană nu l-a lăsat pe Patriarhul Ierusalimului să intre la Sfântul Mormânt pentru slujba …

5 Românca din Italia care a fugit cu lozul de 500.000 de euro și-a sunat partenerul: „Mi-a spus că termină munca și că se întoarce acasă”