Senatul SUA a respins o reformă ce limita puterile NSA

Senatul Congresului SUA a respins sâmbătă un proiect de reformă ce viza limitarea capacității Agenției de Securitate Națională (NSA) de a colecta date în Statele Unite ale Americii, proiect susținut de către președintele Barack Obama, relatează AFP.

Camera Reprezentanților votase pe 13 mai reforma, un răspuns la scandalul suscitat de dezvăluirile lui Edward Snowden în urmă cu aproape doi ani. Democrații și republicanii au votat în același sens, în scopul de a limita puterile NSA, care colectează datele a milioane de americani care n-au nici o legătură cu terorismul.

Dar Senatul n-a reușit să voteze această reformă sâmbătă. Mai erau necesare trei voturi pentru a întruni numărul necesar, 60, pentru aprobarea reformei.

Senatorii au început apoi imediat să dezbată o prelungire cu două luni care permite reautorizarea colectării de date telefonice și alte dispoziții din 'Patriot Act' care vor expira la 1 iunie, dacă până atunci Congresul nu va acționa. Dar Senatul n-a reușit să voteze nici această dispoziție, din cauza numărului insuficient de voturi, necesare fiind 60. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

3 Operațiunea urmează să înceapă de duminică / PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern: „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”

4 „Strălucirea a dispărut” / Visul Dubai se prăbușește: turiștii și investitorii fug, iar paradisul miliardarilor rămâne cu hoteluri, mall-uri și plaje ap…

5 Fostul prezentator Fox News Tucker Carlson susține că CIA i-ar fi citit mesajele cu Iranul și că încearcă să-l transforme în „agent străin”