ȘTIRILE AMIEZII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 19 NOIEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 19 NOIEMBRIE

Victoria Nuland, subsecretar de stat american pentru afaceri euroasiatice, a părăsit marți Washingtonul cu destinația Europa, într-un nou mini-turneu, care include vizite la Bruxelles, Letonia și Ucraina.

În capitala Belgiei, unde se află sediul NATO și principalele instituții europene, Nuland are programate întâlniri cu lideri ai Alianței Nord-Atlantice și cu noii membri ai Comisiei Europene și Parlamentului European, pentru a aborda 'principalele provocări transatlantice și globale', potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat al SUA.

* Președintele rus Vladimir Putin a avertizat marți Statele Unite ale Americii cu privire la tentativele de a abuza de termenul 'valori europene', afirmând că democrația nu înseamnă dreptul la genocid sau lovitură de stat. 'Apărarea așa-ziselor valori europene și occidentale în detrimentul propriilor interese naționale comportă, de regulă, o serie de probleme. În primul rând, ce sunt aceste valori? Nu există niciun criteriu precis. Acestea sunt discuții generale despre democrație, doar nu este vorba de dreptul la genocid sau lovitură de stat', a susținut președintele rus în cadrul forumului Frontului Popular din Rusia (ONF), desfășurat marți la Moscova.

* Rusia are nevoie de 'garanții de 100% că nicio țară nu se gândește că Ucraina va putea să adere la NATO', a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, într-un interviu. Desfășurarea treptată a forțelor Alianței Nord-Atlantice în apropierea frontierelor Rusiei a suscitat 'neliniște' la Moscova, a spus Peskov, adăugând că prin acțiunile sale NATO încearcă să 'rupă echilibrul de forțe'. Prin vocea mai multor oficiali ucraineni, Kievul a declarat că ar dori să reia procesul de aderare la NATO, întrerupt în 2010, sub regimul fostului președinte Viktor Ianukovici, care s-a reorientat către Rusia.

* Liderul autoproclamatei republici populare Lugansk, Igor Plotnițki, l-a provocat la duel pe președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, 'pentru a pune capăt războiului'. Plotnițki propune ca în acest fel să fie decis învingătorul confruntării dintre rebeli și Kiev, pentru a pune capăt conflictului armat. 'Haideți, după exemplul fostelor căpetenii slave și bravilor atamani cazaci, să ne luptăm unu la unu. Cine va câștiga, să-și dicteze condițiile părții celeilalte', se spune în scrisoarea deschisă adresată de Plotnițki lui Poroșenko.

* Occidentul 's-a împăcat' cu ideea intrării peninsulei Crimeea în componența Federației Ruse, este de părere fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov. 'În opinia mea, occidentalii s-au împăcat cu ideea' intrării Crimeii în componența Rusiei, a declarat fostul lider sovietic, întrebat de cotidianul rus Komsomolskaia Pravda dacă Occidentul, după părerea sa, va accepta ca peninsula Crimeea să rămână rusească.

* Armata și poliția israeliană au distrus în noaptea de marți spre miercuri în Ierusalimul de Est casa unui palestinian, autor al atentatului comis cu ajutorul unei mașini în luna octombrie la Ierusalim în care au fost ucise două persoane, a informat armata israeliană. 'Locuința teroristului, care a ucis cu o mașină civili israelieni, un copil de trei luni și o tânără femeie, la 22 octombrie într-o stație de tramvai la Ierusalim, a fost distrusă în Silwan', un cartier din Ierusalimul de Est, se precizează într-un comunicat al armatei.

* Ministrul de interne spaniol Jorge Fernandez Diez a declarat, marți, în marja unei conferințe privind terorismul, ca mass-media și experții ar trebui să înlocuiască termenul de 'Statul Islamic' cu acronimul din arabă Daech, considerat 'ofensator de către inamic'. Daech, este acronimul în limba arabă pentru 'Statul Islamic din Irak și Levant' (EIIL), reprezentând jihadiștii ultraradicali care au cucerit teritorii întinse din Irak și au anunțat în luna iunie schimbarea numelui în 'Statul Islamic', ștergând astfel orice referință geografică. Acronimul Daech, a adăugat el, poate fi perceput fonetic în limba arabă drept un cuvânt ce semnifică 'lucrul care zdrobește, calcă în picioare'. 'Aceasta este expresia pe care o folosesc inamicii săi și care jignește grupul terorist', a mai spus Fernandez Diez.

* Aproape un miliard de persoane nu au încă acces la toalete și aceasta constituie o sursă potențială de propagare a bolilor, așa cum a dovedit-o epidemia de febră Ebola, informează miercuri un raport anual al Organizației Mondiale a Sănătății. În Nigeria au existat apeluri ca oamenii să nu mai defecheze în aer liber, de teamă că virusul s-ar putea propaga prin materiile fecale, indică miercuri Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în raportul său anual privind accesul la apă și la instalații sanitare.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale