Zborul MH17: Moscova cere Berlinului 'să-și facă publice informațiile'

Zborul MH17: Moscova cere Berlinului 'să-și facă publice informațiile'

Agenția federală rusă de transport aerian Rosaviația a solicitat serviciilor secrete germane (BND) să facă publice informațiile care, în opinia BND, demonstrează implicarea insurgenților proruși în doborârea avionului aparținând companiei Malaysia Airlines, cu 298 de pasageri la bord, în estul Ucrainei.

Serviciul german de informații (BND) a anunțat la 19 octombrie că avionul de tip Boeing 777 a fost doborât cu o rachetă sol-aer Buk, sustrasă de separatiști proruși de la armata ucraineană.

'Nimeni nu cunoaște probele furnizate de serviciul german de informații. Noi am cerut încă de la început ca orice persoană care cunoaște fapte sau circumstanțe obiective să comunice aceste informații comisiei de anchetă olandeze. Partea rusă a făcut deja aceasta. Am prezentat deja comisiei de anchetă toate documentele de care am dispus', a declarat luni directorul agenției Aleksandr Neradko, într-un interviu pentru postul de televiziune Rossia-24, citat de Ria Novosti.

'Se impune să nu se adere cu ușurință la ipoteza propusă de Republica Federală Germană, ci să se ceară ca serviciile de informații germane să facă publice informațiile secrete care demonstrează vinovăția uneia sau alteia dintre părți', a declarat șeful Rosaviația.

Potrivit expertului militar rus Igor Korotcenko, serviciile secrete germane nu dispun de toate informațiile, spre deosebire de omologii lor americani, care 'știu foarte bine că avionul a fost doborât de armata ucraineană', potrivit Ria Novosti. De aceea, Washingtonul nu a publicat nicio fotografie reală sau alte dovezi care să confirme implicarea insurgenților proruși în această tragedie, consideră același expert.

Zborul MH17, pe ruta Amsterdam — Kuala Lumpur, s-a prăbușit la 17 iulie în regiunea Donețk, într-o zonă de conflict între armata ucraineană și rebelii proruși: 298 de persoane, între care 85 de copii, au pierit în această catastrofă aeriană.

La 10 septembrie, Olanda, însărcinată cu ancheta, a dat publicității un raport preliminar asupra cauzelor catastrofei. Experții au confirmat că aeronava s-a dezintegrat în zbor în urma unor 'prejudicii structurale provocate de impactul exterior cu un număr mare de proiectile cu 'energie mare''.Cu toate acestea, nu a fost specificată originea acestor proiectile.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…