BREAKING NEWS: Un mare STAR de la Hollywood, implicat într-un ACCIDENT. El a fost transportat la spital

BREAKING NEWS: Un mare STAR de la Hollywood, implicat într-un ACCIDENT. El a fost transportat la spital

Actorul american Billy Bob Thornton a fost spitalizat după un accident de automobil care s-a produs vineri, în cartierul West Hollywood din Los Angeles, informează contactmusic.com.

Billy Bob Thornton, implicat într-un accident de automobil. Actorul a fost spitalizat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Starul hollywoodian, în vârstă de 60 de ani, era pasager într-un automobil care a intrat în coliziune cu un alt vehicul, vineri, în jurul orei locale 06.45.

Ambulanţele au sosit foarte repede la locul accidentului, iar Billy Bob Thornton a fost transportat la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles. Potrivit site-ului TMZ.com, actorul a suferit un traumatism cranian.

Agentul de presă al starului american a negat însă această afirmaţie, precizând că spitalizarea lui Billy Bob Thornton a reprezentat doar o măsură de precauţie medicală şi că, după un control al medicilor, actorul a fost externat.

Potrivit presei americane, Billy Bob Thornton se simte bine şi a refuzat să permită acestui incident să îi afecteze programul de lucru, revenind la câteva ore după aceea pe platourile de filmare.

Billy Bob Thornton a devenit cunoscut publicului larg mai degrabă prin rolurile negative pe care le-a jucat. Astfel, el a interpretat personaje precum Karl Childers, un criminal cu probleme mintale, în "Tăişul" (1996), Ed Crane, un frizer laconic şi plictisit care dispune de o sumă de bani provenită din şantaj, în pelicula "Confesiunea unui anonim", dar şi rolul negativ din filmul "Turnul de control", în care a jucat alături de fosta sa soţie, Angelina Jolie. În 1997, Thornton a câştigat un premiu Oscar pentru scenariul thrillerului "Tăişul". Starul american a fost din nou nominalizar la Oscar în 1999 pentru rolul secundar din filmul "A Simple Plan". În 2001 s-a remarcat în filmul "Puterea dragostei/ Monster's Ball" în care a jucat alături de Halle Berry, iar în 2014 a impresionat în serialul TV "Fargo", cu un rol pentru care a primit Globul de Aur.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...