Cluj: Acrobatul Flaviu Cernescu a traversat la 80 m înălțime Salina Turda pentru un film de promovare a Transilvaniei

Acrobatul Flaviu Cernescu a mers pe o curea lată de doar 2,5 centimetri, suspendată la 80 de metri înălțime, în Salina Turda, pentru un fim de promovare a Transilvaniei.

Filmarea a avut loc marți, când au fost făcute toate pregătirile pentru traversarea chingii lungă de 25 de metri, aceasta fiind prinsă de balconul Minei Terezia. Cernescu a făcut traversarea desculț, de mai multe ori, parcurgerea lungimii curelei fiind făcută într-un timp de aproximativ trei minute.

Acrobatul a realizat exercițiul fiind asigurat cu o centură.

'Linia de traversare de la Salina Turda am reușit să o trec încetul cu încetul, practicând, în ani, diverse sporturi, dar și pe acesta, slackline. Nu este un secret pe care să îl am ascuns acasă, este insistență: 1% inspirație, 99% transpirație. Această traversare a fost de dificultate medie pentru mine. Eram concentrat, mi-am ales un punct fix, mi-am controlat respirația și emoțiile. E ca la un examen, dacă ți-ai învățat lecția, chiar dacă ai emoții, mergi înainte, reflexele tale trebuie să intre. Partea vizuală e foarte important, din ea rezultă postura, echilibrul', a explicat acrobatul. 

Flaviu Cernescu are 32 de ani. Este originar din Caraș Sverin, este de meserie programator IT și este pasionat de sporturi extreme. El execută, pentru filmul 'Transylvania Dragon', mai multe acrobații dificile deasupra unor edificii reprezentative din Transilvania și Banat, care vor fi prezentate în filmul menționat.

'Pasiunea a venit pur și simplu în mine, nu am căutat o justificare. Am preferat să traversez desculț pe chingă, deoarece este un contact mai direct, mai intim cu chinga. Simt așa mai bine chinga', a mai spus artistul acrobat, care a menționat să face antrenamente de peste trei ani.

Filmul va fi realizat de Sabin Dorohoi, care va asigura atât regia cât și producția. Acesta a precizat că documentarul va fi difuzat în special în mediul on-line, însă va fi înscris și în diferite festivaluri internaționale.

'Proiectul 'Transylvania Dragon' este un film documentar turistic în care se vorbește despre locurile mai deosebite din Transilvania și Banat, promovate într-un mod inedit. Flaviu Cernescu a mers în anumite locuri pe o chingă lată de 2,5 cm, iar în altele pe un monociclu. Am filmat până acum cam 75 la sută din documentar și sperăm să-l finalizăm în primăvara anului 2015', a spus regizorul.

Documentarul își propune să atingă cele mai frumoase și reprezentative monumente naturale din Transilvania și Banat, cum ar fi Cascada Bigăr, prima cale ferată din România, Anina — Oravița, orașul de suflet al împărătesei austriece Sissi — Băile Herculane, capitala aventurii extreme din inima Transilvaniei — Arsenal Park Orăștie, vestita cetate a orașului Alba Iulia — Alba Carolina, unul dintre simbolurile naționale aflate în patrimoniul UNESCO—, Mocănița din Vișeul de Sus, locul unde se nasc povești și legende — Cascada Cailor, sau legendarul Tranfăgărășan.

Premiera filmului va avea loc în mai multe cinematografe din țară, unde au fost realizate filmările, accesul fiind liber. Documentarul va avea o durată de 52 de minute, filmările fiind realizate în 4K (n. red — o rezoluție comparabilă cu a peliculei, numită ultra HD).

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / În PSD se vorbește despre iminenta punere sub acuzare a lui Dragnea, Carmen Dan și Dăncilă în Dosar…

2 ULTIMĂ ORĂ / Ministrul de interne îl va destitui pe Raed Arafat săptămâna viitoare

3 Hai, că se poate! Cîțu anunță înghețarea salariilor demnitarilor, concedieri din aparatul bugetar, interzicere…

4 Prostul politicii românești a rămas fără partid. Toți membrii celei mai mari organizații au demisionat scuipân…

5 Guvernul PNL, un prim pas spre decență: Pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul la stat

recomandări

Te ia DNA: Mircea Man

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Avem apă pe Marte. Dar viață?