Cu ce băuturi trebuie să asortăm felurile de mâncare la o masă festivă

Cu ce băuturi trebuie să asortăm felurile de mâncare la o masă festivă

Odată meniul unei mese festive alcătuit, trebuie alese vinurile care pot pune și mai mult în valoare felurile de mâncare servite. Pentru a evita greșelile la masa de Crăciun, lejdc.fr propune variante de vinuri și alte băuturi înrudite. La foie gras, servit ca aperitiv, cel mai bine merge vinul alb de Sauternes, dar acesta nu este singura opțiune. Se potrivește și șampania.

Somonul afumat, care apare și el pe platou ca aperitiv, însoțit de felii de lămâie, se potrivește cu diferite tipuri de vin: tot șampanie sau un vin alb sec aromat de Loara sau Burgundia. Dacă masa continuă cu melci pregătiți în unt cu usturoi, este recomandat un vin alb fructat, de preferință de Burgundia sau Alsacia. Stridiile în schimb pot fi asociate cu un vin alb sec foarte aromat, un riesling sau un chablis, și șampania putând fi o opțiune.

Felul principal, curcanul, este pregătit de obicei la mesele de sărbători cu castane. Vine atunci rândul vinurilor roșii, vechi de câțiva ani pentru a fi plăcute la gust, în opoziție cu carnea de curcan, care este mai degrabă uscată. Amatorilor de vin alb li se recomandă în acest caz un vin din valea Ronului.

Bouche de Noel

În cazul tortului de Crăciun în formă de buturugă, cu multă ciocolată, trebuie găsit un echilibru cu zahărul și materiile grase din desert. Cele mai bune soluții sunt vinurile dulci naturale, de exemplu porto. Șampania, care se servește de obicei la sfârșitul mesei, nu este în realitate o soluție bună: din cauza puterii ciocolatei, bulele de aer și prospețimea băuturii pier foarte repede în gură.

AGERPRES


populare
astăzi

1 O informație care dă fiori...

2 Cine sunt „valorile speciale” cărora le datorăm condamnarea României la CEDO în dosarul Danileț. Cu nume și prenume

3 Stolojan, atac la guvern / „Pensionarii care provin din clasa de mijloc (care a avut venituri salariale între 3.000 și 10.000 mii de lei brut) au puter…

4 „Avertismentul” unei tinere chinezoaice, stabilită în țara noastră: „România este periculoasă pentru fete”. Motivul este surprinzător

5 Tudorel Toader face dezvăluiri din culisele mandatului său de ministru: „La legile justiției s-a creat o psihoză” / „Dragnea insista să modificăm conţin…