Doliu în familia lui Michael Douglas. Lumea actorilor de la Hollywood este mai săracă

Doliu în familia lui Michael Douglas. Lumea actorilor de la Hollywood este mai săracă

Actriţa americană Diana Douglas, mama actorului Michael Douglas şi prima soţie a cineastului Kirk Douglas, a murit, vineri, la vârsta de 92 de ani, potrivit unui anunţ făcut de familia acesteia, informează bbc.com.

Kirk, Diana şi Michael Douglas (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Bolnavă de cancer, fosta actriţă şi model Diana Douglas a decedat, vineri, în Motion Picture and Television Home din Woodland Hills (un centru care oferă servicii de sanătate şi îngrijire pentru personalităţile din industria de divertisment care s-au retras din activitate, n.r.), a declarat Donald Webster, cel care i-a fost alături în ultimii 15 ani.

Diana Douglas a apărut în zeci de filme şi show-uri de televiziune, inclusiv "Avioane, trenuri şi automobile/ Planes, Trains and Automobiles", "Spitalul de Urgenţă/ ER" şi "Viaţa la Casa Albă/ The West Wing".

Aceasta a fost prima soţie a actorului Kirk Douglas şi mama actorului Michael Douglas şi a apărut alături de aceştia, în 2003, în filmul "În familie/ It Runs in the Family".

Născută cu numele Diana Love Dill, pe 22 ianuarie 1923, aceasta a studiat la American Academy of Dramatic Arts din New York, unde l-a şi întâlnit pe Kirk Douglas.

Şi-a început cariera alături de compania Warner Bros şi a apărut pe coperta publicaţiei Life Magazine în 1943.

S-a căsătorit cu Kirk Douglas în 1943 şi au avut împreună doi fii, Michael şi Joel. Cuplul a divorţat în 1951, însă cei doi au rămas în relaţii apropiate şi au apărut împreună în filmul "It Runs in the Family", o peliculă despre o familie disfuncţională, în care a jucat atât fiul lor, Michael, cât şi nepotul lor, Cameron.

Diana Douglas a fost căsătorită şi cu actorul Bill Darrid, din 1956 până la decesul acestuia, în 1992.

În 2002, Diana Douglas s-a căsătorit cu Donald Webster, alături de care a fost până la decesul său.

"A fost o persoană foarte iubită de toată lumea", a declarat Donald Webster, într-o declaraţie de presă citată de CNN. "Una dintre cele mai mari calităţi ale sale a fost aceea că mereu se gândea la celelalte persoane", a mai spus acesta.

De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului "Zbor deasupra unui cuib de cuci", împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul din filmul "Wall Street" (1988). Michael Douglas a apărut în numeroase lungmetraje, precum "Idilă pentru o piatră preţioasă" şi "Wonder Boys", însă rolul care l-a propulsat a fost cel al inspectorului de poliţie Steve Keller, pe care l-a interpretat în cele 98 de episoade ale serialului de televiziune "Străzile din San Francisco", difuzat de postul ABC între anii 1972 şi 1976.

Kirk Douglas a jucat în primul său film în 1946 - un noir clasic intitulat "Dragoste ciudată/ The Strange Love of Martha Ivers". S-a remarcat apoi în filme precum "Gunfight at the O.K. Coral", "Călăreţul singuratic/ Lonely Are the Brave" şi "Umbra unui uriaş/ Cast a Giant Shadow". Pe parcursul carierei sale prestigioase, Kirk Douglas a primit trei nominalizări la premiile Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele "Van Gogh/ Lust for Life", "Urâtul şi frumosul/ The Bad and the Beautiful" şi "Champion". Deşi nu a câştigat niciodată Oscarul pentru interpretare, a primit din partea Academiei de film americane un premiu onorific, care i-a fost înmânat de Steven Spielberg în 1996.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

3 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

4 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

5 Foarte interesante amănunte...