Filmările pentru „Războiul Stelelor: Episodul VII“ vor fi reluate la sfârşitul lunii

Deşi producţia celui de-al şaptelea din film din seria „Star Wars/ Războiul Stelelor ar fi trebuit să continue în lipsa interpretului personajului Han Solo, care „a stat pe tuşă“ timp de opt săptămâni, filmările au fost totuşi întrerupte, la începutul lunii august, timp de două săptămâni, până la refacerea completă a lui Harrison Ford.

Într-o formă vizibil îmbunătăţită, actorul, în vârstă de 72 de ani, a fost prezent, luni, la premiera filmului „Eroi de sacrificiu 3/The Expendables 3“. Potrivit „The Hollywood Reporter“, fanii „Star Wars/ Războiul Stelelor“, prezenţi la premiera filmului regizat de Patrick Hughes, speculează că Ford este gata sa se întoarcă „în galaxia foarte, foarte îndepărtată din «Războiul Stelelor»“.

O sursă, citată de aceeaşi publicaţie, a confirmat că Harrison Ford va reveni cât de curând pe platourile de filmare. Deşi nu a putut furniza o dată exactă, cel mai probabil, producţia va fi reluată spre sfârşitul lunii august.

Pe 12 iunie, Harrison Ford şi-a fracturat glezna pe platourile de filmare de la Studiourile Pinewood din Londra şi a fost transpostat la spital, unde a fost operat. Actorul american a fost lovit de una dintre uşile navei spaţiale Milennium Falcon, pe care Han Solo, personajul interpretat de Ford, o pilotează în filmele din saga „Star Wars/ Războiul Stelelor“.

Chiar dacă producţia a fost întreruptă, lansarea filmului nu a fost reprogramată. „Star Wars: Episode VII/ Războiul Stelelor: Episodul VII“ va debuta pe marile ecrane anul viitor, pe 18 decembrie.

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Masturbatoarea PSD cheamă bucureștenii în stradă împotriva „dictaturii sanitare”! Șeful ei, Ciolacu, fol…

2 Demisie de ultima oră din PSD! / Prăbușirea în sondaje se accelerează! PSD ar pierde 1,5 procente lunar!

3 VIDEO Priviți și citiți! Acestea sunt măștile cu șpaga de la UNIFARM! Scandalul duce sus de tot! Pitcovici i-a…

4 Judecătoarea Elena Burlan Pușcaș, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru o mită de 50…

5 Numărul cazurilor noi de coronavirus se menține uriaș / 592 de cazuri de infectare cu Covid după 14.680 de teste…