FOTO VIDEO Cele mai bune telefoane sub 2.000 de lei de pe piaţa din România

FOTO VIDEO Cele mai bune telefoane sub 2.000 de lei de pe piaţa din România

Există trei opţiuni atunci când doriţi să vă cumpăraţi un telefon performant. Ori îl luaţi de cum apare şi plătiţi foarte mult, ori aşteptaţi să se devalorizeze şi îl cumpăraţi mai târziu, tot nou, ori vă duceţi pe site-urile de anunţuri şi îl luaţi second hand. Dar acolo veţi avea destul de mult de furcă pentru că trebuie să vă documentaţi bine înainte de a cumpăra un telefon.

Iată lista aleasă de noi, în ordinea preferinţelor. Poate fi completată chiar de voi.

5. Motorola Moto X

E un telefon care a ajuns foarte târziu pe piaţă. L-am testat săptămâna trecută. Are un procesor dual-core. Nu vă lăsaţi intimidaţi, funcţionează foarte bine. Jocurile pe care le-am încercat au mers, browsingul e rapid, experienţa e foarte fluidă.

Terminalul e de modă veche - ecran mai mic, greutate redusă. Preţul său este cam mare pentru ceea ce are, adică un ecran HD, nu unul Full HD. E mai slab decât toate telefoanele de pe piaţă, dar are Androidul perfect. Costă 1.950 de lei la eMAG sau 1.749 de lei la ClickShop.

Review Tech Adevărul poate fi găsit aici.

4. Allview X1 Xtreme

Cel mai performant telefon al românilor de la Allview are colţi ascuţiţi şi caracteristici puternice, dar nu putem să-l punem mai sus pe listă. Costă 1.999 de lei, dar noi anticipăm că se va ieftini.

Are un procesor quad-core Snapdragon 800 la 2,15 Ghz, 3 GB de RAM, un ecran Full HD şi o cameră foto de 13 megapixeli. La el nu ne-a plăcut plasticul lucios din care este fabricat şi sistemul de operare modificat fără mult gust de către Allview. E performant şi imperfect, dar la preţul acesta raportul este unul foarte bun.

Review Tech Adevărul.

3. Samsung Galaxy S4

Lansat acum mai bine de un an, Galaxy S4 a ajuns la preţul de 1.600 de lei, iar acum ni se pare că este chiar un best-buy. La vremea lui regele Androizilor, acum S4 stă în umbra generaţiei noi. Ecranul este Full HD, are 2 GB de RAM şi un procesor, din păcate, doar Snapdragon 600, adică puţin învechit. Telefonul are multe funcţii adăugate de Samsung şi e un companion de viaţă, aşa vrea Samsung. E construit dintr-un plastic plăcut la atingere.

În Antutu Benchmark, modul sintetic prin care pot fi analizate performanţele unui telefon, este încă pe locul al şaselea, iar S5 e pe locul secund. Practic, în afară de LG G2, e cam cel mai bun telefon care e vechi de o generaţie.

1.600 de lei ar trebui să fie un preţ corect pentru acest terminal.

Review Tech Adevărul.

2. LG G2

Că tot vorbeam de el. Costă 1.700 de lei, are un ecran Full HD de 5,2 inci, un procesor quad-core Snapdragon 800 şi o carcasă de plastic lucios. Butoanele sunt amplasate în spate.

Minusurile lui? Sistemul de operare Android modificat de LG e complicat şi nu foarte plăcut la vedere. Camera foto are 13 megapixeli, dar uneori dezamăgeşte. E un telefon ponderat în toate, iar 1.700 de lei e preţul corect.

Review Tech Adevărul.

1. LG Nexus 5

De ce mă încăpăţânez să tot zic de Nexus, deşi poate părea inferior? El costă acum nou 1.560 de lei. Are un ecran de 5 inci, o carcasă dintr-un plastic mat foarte rezistent la zgârieturi, 2 GB de RAM, un procesor Snapdragon 800 şi Android 4.4 KitKat, adică ultimul. E cel mai curat Android pe care-l puteţi găsi, în afară de cel de la Motorola.

LG Nexus 5 îmbină foarte multe lucruri, iar camera de 8 megapixeli duce mai bine decât ne-am aştepta. Cel mai corect e să zicem că Nexus e garanţia calităţii.

Review Tech Adevărul.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…