Google ar putea crea conturi pentru copii cu vârste de sub 13 ani

Google ar putea crea conturi pentru copii cu vârste de sub 13 ani

Google ar putea crea conturi online pentru copii cu vârste de sub 13 ani, decizie care ar putea avea implicaţii controversate referitoare la confidenţialitatea datelor, relatează Financial Times.

Google ar putea crea conturi pentru copii cu vârste de sub 13 ani (Imagine: Shutterstock)

Compania lucrează la o versiune a site-ului YouTube pentru copii, care să includă funcţii suplimentare prin care părinţii să îşi poată controla copiii. Google analizează şi crearea altor conturi destinate copiilor, cum ar fi prin sistemul Gmail, potrivit unei persoane apropiate situaţiei.

Google şi alte companii din domeniul Internetului, precum Facebook, teoretic nu îşi oferă serviciile persoanelor cu vârste de sub 13 ani. În practică, milioane de copii au deja conturi pe Google şi Facebook, întrucât companiile nu pot verifica vârsta reală a utilizatorilor anonimi.

Intenţia Google face parte din efortul companiei de a oficializa relaţia companiei cu utilizatorii foarte tineri.

Noul sistem YouTube, dezvoltat de Google în ultimele luni, va permite adulţilor să controleze strict ce conţinut pot accesa copiii lor. Părinţii vor putea controla ce informaţii culege Google despre copiii lor, iar sistemul ar putea fi proiectat să fie utilizat pe tablete.

"Nu comentăm zvonurile şi speculaţiile", a declarat un purtător de cuvânt al Google.

Companiile americane din sectorul Internetului sunt precaute în privinţa promovării serviciilor către copii, din cauza unei legi privind protejarea informaţiilor online despre copii (Children's Online Privacy Protection Act).

Legea, cunoscută sub denumirea Coppa, obligă companiile de Internet să obţină consimţământul părinţilor înainte de a stoca date despre copii şi stabileşte ce informaţii pot fi folosite pentru publicitatea destinată copiilor.

În luna iunie, Facebook a lansat o aplicaţie care permite copiilor cu vârste mai mici de 13 ani să se înscrie pe reţeaua de socializare, cu condiţia ca unul dintre părinţi să fie deja membru al acesteia. Compania verifică identitatea părintelui, care va putea să urmărească activitatea online a copilului.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 OFICIAL CCR a declarat neconstituțională reforma pensiilor magistraților pe motiv de formă, la sesizarea Liei Savonea

2 Cloacă de corupție la NATO! / Arestări și percheziții în Statele Unite, Belgia și Olanda

3 Scene cumplite în Ucraina / un bărbat filmat cum fuge cu o femeie rănită în brațe. Rușii împușcă civili pe străzile din Pokrovsk

4 BREAKING Suspiciuni că un avion ce zbura deasupra SUA a fost lovit de un obiect ce provine din spațiu

5 Ce porcărie / Citiți asta! Pare că CCR și PSD au fost mână-n mână! Dacă nu, cei de la CCR tot un act de jigodism moral au făcut!