Lansarea navetei Dragon de la SpaceX către ISS; condiții atmosferice 80% favorabile pentru sâmbătă

Lansarea navetei spațiale de transport Dragon a companiei americane SpaceX pentru cea de-a cincea sa misiune de aprovizionare a Stației Spațiale Internaționale (ISS), amânată deja de mai multe ori, ar putea avea loc sâmbătă, anunță vineri Agenția Spațială Americană (NASA).

Condițiile atmosferice sunt 80% favorabile, potrivit prognozelor furnizate de aviația americană.

Lansarea rachetei Falcon 9 și a capsulei Dragon, cu o încărcătură de 2,2 tone, va avea loc de la baza aeriană Cape Canaveral din satul american Florida, la ora locală 04.47 (09.47 GMT) și va fi transmisă în direct de NASA.

Prevăzută inițial pentru 18 decembrie, lansarea a fost reprogramată la 6 ianuarie, apoi pentru 9 ianuarie și ulterior pentru 10 ianuarie.

Amânarea a fost decisă din cauza unor probleme tehnice la racheta Falcon 9 depistate de specialiștii SpaceX. Această firmă cu sediul în California are un contract de 1,6 miliarde de dolari cu NASA pentru a realiza 12 misiuni de aprovizionare a ISS cu racheta Falcon 9 și capsula Dragon.

Alte opt misiuni vor fi efectuate de compania Orbital Sciences, în baza unui contract de 1,9 miliarde de dolari cu NASA, informează EFE.

AGERPRES


populare
astăzi

1 O informație picantă despre noul noul ayatollah al Iranului. Provine dintr-un document CIA, care l-a spionat la Londra

2 „Au fost atât de incompetenți încât au lăsat toți militarii în baze, crezând că aceștia nu vor fi țintă” / Fisurile operațiunii americane în Iran

3 VIDEO Un adevărat iad pe pământ...

4 „Un savant în știința militară” / O informație care dă fiori despre Mojtaba Khamenei, ales noul ayatollah al Iranului

5 Sute de plângeri ale soldaților din armata SUA după ce comandanții le-au spus militarilor că războiul din Iran e parte din „planul divin al lui Dumnez…