Lauren Bacall, actriţa cu origini româneşti şi verişoara lui Shimon Peres, preşedinte al Israelului

Lauren Bacall, devenită o veritabilă legendă a "Epocii de Aur" de la Hollywood, a făcut parte dintr-o extinsă familie evreiască, fiind de origine română pe linie maternă, dar şi verişoară a lui Shimon Peres, care a devenit cel de-al nouălea preşedinte al Israelului.

Lauren Bacall, al cărei nume real a fost Betty Jean Perske, s-a născut în cartierul Bronx din New York, pe 16 septembrie 1924, fiind singurul copil al unor imigranţi evrei. A avut o copilărie dificilă, întrucât tatăl ei, William Perske, şi-a părăsit familia pe când micuţa Lauren avea doar şase ani, potrivit vanityfair.com .

Dar, în ciuda despărţirii părinţilor, ea a fost mereu în atenţia extinsei sale familii evreieşti, având un cerc adorat de unchi şi mătuşi, dar şi o bunică, Sophie, ce a emigrat din România, pe când copiii săi erau foarte mici, potrivit vanityfair.com.

Unul dintre unchii viitoarei celebre actriţe a împrumutat-o pe mama acesteia, Natalie (Weinstein) Perske, cu bani pentru a urma cursurile unei şcoli costisitoare.

Un alt fapt inedit al vieţii celebrei actriţe este acela că unul din verii săi a fost Shimon Peres, viitor premier şi preşedinte al Israelului.

Lauren Bacall, actriţa care dintr-o tânără sensibilă cu ochi albaştri şi o voce profundă a devenit o veritabilă legendă a "Epocii de Aur" de la Hollywood, a murit la vârsta de 89 de ani, din cauza unui accident cerebral.

A început să atragă atenţia atunci când a lucrat o vreme ca model, în tinereţe, pe vremea când studia actoria la American Academy of Dramatic Arts din New York.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Mă cutremur să mă gândesc ce se va întâmpla”

2 Procuroarea care a contribuit la recuperarea Coifului de la Coțofănești, „răsplătită” cu rechemarea în țară de ministerul condus de PSD

3 Încă o mare porcărie moșită de „împărăteasa” României

4 Răsturnare de situație în Ungaria? / Alianţa Fidesz-KDNP ar avea 50%

5 Uite o informație interesantă...