Mit sau adevăr: berea la draft este mai bună decât berea la sticlă?

Mit sau adevăr: berea la draft este mai bună decât berea la sticlă?

Nimic nu pare că ostoieşte setea mai bine pe timp de caniculă decât o bere la draft, cu guler de spumă şi rece de abureşte halba. Este mai proaspătă, mai puţin acidulată, mereu rece şi foarte gustoasă, acesta fiind numai câteva dintre calităţile enumerate de băutori în favoarea berii la draft. 

Nu şi în opinia specialistului american Eric Ottaway, manager al Berăriei Brooklyn din SUA. Acesta crede că superioritatea berii la draft în faţa celei la sticlă este mai degrabă un mit. În ambele cazuri există argumente pro şi contra legate de specificul fiecăreia, care pot înclina balanţa într-o parte sau cealaltă.

1. Astfel, berea la sticlă poate avea de suferit atunci când este depozitată în condiţii inadecvate, cum este expunerea în lumina puternică a soarelui, problemă care nu se întâlneşte în cazul berii la draft.

2. Pe de altă parte, personalul din multe baruri care vând bere la draft nu este instruit să cureţe în mod corect instalaţia pentru bere, iar acest lucru afectează gustul produsului. Bacteriile şi mucegaiul care se dezvoltă în echipamentul de draft pot da un gust şi un miros diferit berii.

3. Berea la sticlă îşi păstrează mai bine aromele şi savoarea, în timp ce berea la draft, pentru că este adusă la pahar sau la halbă, îşi pierde din arome mult mai rapid. Diferenţa de gust se poate observa foarte bine dacă beţi în paralel o bere la draft şi una la sticlă.

4. Berea la draft este atât de bună pe cât are grijă personalul de la bar, terasă sau restaurant să fie. Mai exact, producătorii de bere recomandă adesea un anumit nivel de carbonatare, dar acesta nu este întotdeauna respectat de comerciant. Chiar şi diferenţele mici în procesul de carbonatare pot afecta drastic gustul berii.

Consumul de bere la draft are tradiţie pe piaţa europeană, însă acest lucru se pare că nu este valabil şi pentru piaţa românească. Din totalul vânzărilor de bere, berea la draft nu reprezintă nici 5% la noi în ţară, potrivit unei analize făcute de Consiliul Concurenţei în 2014. La nivelul întregii pieţe, ponderea cea mai mare în consum o are berea la PET, care reprezintă 54% din berea comercializată în ţară, urmată de berea la sticlă (circa 28%) şi dozele metalice, cu 10-15% din piaţă.

Sursa: adevarul.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Uite o întrebare / Cine a luat 5 milioane de euro șpagă pentru Dragnea, la Atena?

2 Sebastian Lăzăroiu îl face muci pe Cîțu

3 Ce diferențe genetice sunt între transilvăneni, valahi, moldoveni și dobrogeni

4 Se înmulțesc fulgerele / Ramona Ursu: Incredibil acest Florin Cîțu. Mincinos, lipsit de scrupule, iresponsabil, …

5 Așa o fi?