Pippa Middleton, criticată dur de PETA, după ce a mâncat carne de balenă

Pippa Middleton a fost criticată dur de organizaţii care luptă pentru drepturile animalelor, precum Whale and Dolphin Conservation (WDC) şi People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), pentru că a scris într-un cotidian britanic despre faptul că a mâncat carne de balenă, în Norvegia. Vânătoarea de balene continuă să fie practicată în Norvegia, dar este ilegală şi neacceptată de societatea din majoritatea ţărilor lumii, informează contactmusic.com.

"Am mâncat la cină carpaccio din (carne de, n.r.) balenă afumată, care are gustul similar cu cel al somonului afumat, dar seamănă cu un carpaccio din carne de vânat", a scris Middleton, într-un editorial din publicaţia britanică The Telegraph.

Două dintre cele mai mari organizaţii care luptă pentru drepturile animalelor au criticat-o pe Pippa Middleton, sora ducesei Catherine de Cambridge, în vârstă de 31 de ani, pentru că a mâncat carne de balenă şi apoi a scris cu nonşalanţă despre acest lucru într-un ziar naţional. Atât reprezentanţii WDC, cât şi cei ai PETA au făcut declaraţii, după publicarea articolului Pippei Middleton, marţi, 14 aprilie.

Un purtător de cuvânt al WDC a descris acţiunile Pippei Middleton ca fiind "dezamăgitoare", mai ales că aceasta este o figură publică, iar comercializarea cărnii de balenă obţinută în urma vânătorii a fost interzisă din 1986, deşi Norvegia şi Japonia au ales să nu ţină cont de acest lucru.

Vanessa Williams-Grey, purtător de cuvânt la WDC, a explicat că metodele folosite la vânătoarea de balene sunt nemiloase, deoarece animalele nu mor imediat.

"Acestea sunt ştiri de-a dreptul dezamăgitoare, mai ales că Pippa este o figură cunoscută şi având în vedere că William (prinţul William al Marii Britanii, n.r.), cumnatul său, vorbeşte despre interzicerea braconajului şi a uciderii animalelor sălbatice", a mai spus Williams-Grey. "Comercializarea balenelor vânate este interzisă, Guvernul britanic susţine acest lucru şi pentru un motiv bun. Uciderea balenelor este nemiloasă, nu există un mijloc uman de a le ucide şi multe sunt sacrificate folosindu-se harpoane-grenade", a mai spus purtătorul de cuvânt.

De asemenea, Elisa Allen, director asociat al PETA, a declarat: "Ea gândeşte sau citeşte? Ce urmează, o friptură de panda sau o canapé de elefant? Aceste balene sunt prinse cu harponul şi lăsate să sângereze până la moarte, înainte de a fi eviscerate".

"Dacă Pippa caută o experienţă culinară, unele dintre cele mai bune produse alimentare vegetariene, menţionate recent de revista Forbes ca alimente la modă, pot fi găsite în Norvegia şi sunt bune pentru inimă, un organ care Pippei pare să-i lipsească", a mai spus Elisa Allen.

În mai 2014, Pippa Middleton şi-a pierdut slujba de editorialist pentru ziarul britanic Daily Telegraph, contractul acesteia nemaifiind înnoit de conducerea publicaţiei, din cauza "e-mailurilor negative primite de la cititori", după doar şase luni de colaborare la rubrica "sport şi evenimente sociale", timp în care a scris aproximativ 30 de articole.

"Cititorii pur şi simplu nu s-au regăsit (în materialele scrise, n.r.). Au existat numeroase e-mailuri negative care au sosit după fiecare editorial şi prea multe subiecte pe care (Pippa, n.r.) nu le putea aborda", a declarat o sursă pentru publicaţia US Weekly.

Au existat speculaţii potrivit cărora contractul Pippei Middleton nu a mai fost prelungit deoarece cititorii din clasa de mijloc ai Daily Telegraph nu s-au regăsit în articolele acesteia despre modul în care se prepară un cocktail şi se aleg stridiile sau despre iahting.

Pippa Middleton a continuat să scrie articole cu sfaturi culinare în revista lunară deţinută de lanţul de magazine Waitrose Kitchen din Marea Britanie şi este colaboratoare a publicaţiei Vanity Fair. În 2012, aceasta a lansat o carte, "Celebrate", un ghid despre modul în care fiecare zi din calendar poate deveni o sărbătoare, care a înregistrat însă vânzări modeste în Marea Britanie, de numai 18.000 de exemplare.

Pippa Middleton a fost domnişoară de onoare la nunta surorii sale, Kate (devenită ducesă de Cambridge prin căsătorie), cu prinţul William al Marii Britanii, în aprilie 2011.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 După ce citiți acest text să nu uitați că Institutul Cantacuzino a fost îngropat de Ponta

2 FOTO / VIDEO Priviți unde și-a izolat Pentagonul echipele de comandă pentru a monitoriza pandemia

3 VIDEO „Da, te poți infecta din aer, în anumite condiții. Masca: obligatorie. Trei scenarii pentru sfârșitul cr…

4 Ministrul Sănătăţii, mesaj dur: „Au venit de frică, dar bravează, au fugit de moarte, dar pot aduce moartea”. …

5 Tablou cu viruși punând la cale un nou atac asupra României

recomandări

Te ia DNA: Marian Pirnea

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dormitorul lui van Gogh e de închiriat pe Airbnb