Premiile BAFTA: 'Boyhood', principalul câștigător; 'Birdman' și 'The Imitation Game' - marii perdanți

Premiile BAFTA: 'Boyhood', principalul câștigător; 'Birdman' și 'The Imitation Game' - marii perdanți

Filmul 'Boyhood' (12 ani de copilărie) a fost recompensat cu trei premii BAFTA, între care și cel mai prestigios, titlul de 'Cel mai bun film', în cadrul celei de-a 68-a ediții a premiilor BAFTA ale Academiei britanice de film, desfășurată duminică seara la Royal Opera House din Londra, relatează AFP.

Experiență unică în cinematografia de ficțiune, 'Boyhood' a fost realizat în 39 de zile într-o perioadă de 12 ani. Mare favorit la Oscaruri, acest film urmărește cu o simplitate și o naturalețe șocante mai mult de un deceniu din viața unei familii americane, cu accente universale. Filmul a fost recompensat și la categoriile 'Cea mai buna actriță în rol secundar' (Patricia Arquette) și 'Cel mai bun regizor' (Richard Linklater).

'The Grand Budapest Hotel' (Hotel Grand Budapest), un film burlesc al regizorului american Wes Anderson, are un palmares de cinci premii, cel mai important fiind cel la categoria 'Cel mai bun scenariu', la care se adaugă 'Cea mai bună muzică', 'Cea mai bună scenografie', 'Cele mai bune costume' și 'Cel mai bun machiaj și hairstyle'.

Povestea de dragoste care l-a unit pe omul de știință Stephen Hawking de prima sa soție, redată în filmul 'The Theory of Everything' (Teoria întregului), al regizorului James Marsh, a ajuns la inima publicului britanic și a Academiei britanice de Film, care i-a acordat trei premii BAFTA la categoriile 'Cel mai bun film britanic', 'Cel mai bun actor în rol principal' (Eddie Redmayne) și 'Cel mai bun scenariu adaptat'.

Astrofizicianul, care a fost prezent la ceremonie, ca și fosta sa soție, a fost salutat cu ovații de publicul în picioare, atunci când a urcat pe scenă pentru a înmâna regizorului filmului științifico-fantastic 'Interstellar', Christopher Nolan, premiul pentru 'Cele mai bune efecte vizuale'.

'Whiplash', filmul de debut al lui Damien Chazelle despre relația tiranică a unui profesor de baterie și percuție (J.K. Simmons) cu elevul său (Miles Teller), descoperit la Festivalul de film Sundance, pleacă, de asemenea, de la Londra cu trei premii BAFTA, la categoriile 'Cel mai bun actor în rol secundar' (J.K. Simmons), 'Cel mai bun montaj' și 'Cel mai bun sunet'.

În ceea ce privește actrițele, Julianne Moore, care a strălucit pe covorul roșu într-o rochie ton sur ton cu decolteu ademenitor, și-a confirmat statutul de ultra favorită pentru Oscaruri, câștigând premiul BAFTA la categoria 'Cea mai bună actriță' pentru rolul din filmul 'Still Alice', în care interpretează o profesoară bolnavă de Alzheimer.

Filmul 'Birdman' (Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranței), al regizorului mexican Alejandro Gonzalez Inarritu, este unul dintre marii perdanți la ceremonia BAFTA de duminică seara, cu un singur trofeu din zece nominalizări, respectiv pentru 'Cea mai bună imagine', comentează agenția EFE, în timp ce France Presse observă că 'The Imitation Game' (The Imitation Game. Jocul codurilor), al regizorului Morten Tyldum, despre viața geniului matematic Alan Turing, care se număra printre favoriți cu nouă nominalizări, va pleca cu mâinile goale.

Potrivit AFP, regizorii americani Richard Linklater ('Boyhood') și Wes Anderson ('The Grand Budapest Hotel') și mexicanul Alejandro Inarritu ('Birdman) nu s-au deplasat la Londra pentru a participa la ceremonie, deși au fost nominalizați.

Trofeul pentru 'Cel mai bun film britanic' a fost înmânat de fosta vedetă a fotbalului David Beckham, a cărui apariție pe covorul roșu a făcut să crească temperatura la Royal Opera House. Fostul căpitan al echipei britanice de fotbal englez s-a declarat mândru și onorat să se afle în prezența atâtor oameni talentați, conform AFP.

Dintre tinerii artiști, premiul Bafta pentru 'Cea mai bună vedetă în ascensiune' a fost atribuit lui Jack O'Connell pentru rolul lui Louis Zamperini, un locotenent în US Air Force în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în filmul 'Unbroken' (De neînvins), regizat de Angelina Jolie.

În ceea ce privește filmele documentare, premiul a revenit producției 'Citizenfour', de Laura Poitras. Filmul, aflat și în cursa pentru un Oscar, face un portret al fostului analist al Agenției Naționale pentru Securitate a SUA Edward Snowden, care a dezvăluit amploarea sistemului de supraveghere al guvernului american.

'Lego Movie' a obținut premiul BAFTA pentru 'Cel mai bun film de animație', iar 'Ida', în regia polonezului Pawel Pawlikowski, a obținut trofeul la categoria 'Cel mai bun film străin' (altă limbă decât engleza).

Premiul de onoare BAFTA a fost acordat regizorului britanic Mike Leigh, care s-a evidențiat în acest an cu filmul 'Mr Turner', un biopic despre pictorul britanic de geniu specializat în peisaje și scene marine.

Gala a fost prezentată de actorul de comedie Stephen Fry.

British Academy of Film and Television Arts (Academia britanică de film, televiziune și arte, BAFTA) răsplătește cea mai bună producție, de orice naționalitate, dintre cele difuzate pe ecranele cinematografelor britanice în anul precedent. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro